Sa fie raul cel mai mic! Cu ce e mai credibil Vasile decat omul lui Traian?

Nu poţi să laşi garda jos, să bei un pahar de apă fără să urmăreşti politicul românesc, că pe la spate dau să se producă mutări atât de spectaculoase precum vestea că nu ştiu ce drum naţional s-a stricat la numai jumătate de an după ce a fost refăcut de un finanţator de campanie electorală. Anunţul cu candidatura lui Vasile Blaga pentru conducerea PDL chiar nu ştiu cum ar putea fi vestea extraordinar de bună pentru simpatizanţii captivi ai PDL. Doar Radu Berceanu este convins că instalarea lui Blaga la timona partidului ar ridica cota acestuia în sondaje cu 7 procente. Să fie 22%, în loc de 15. Bun, dar la ce mai ajută asta alegătorului de dreapta? De trecut pragul electoral tot îl trece, la guvernare greu să mai ajungă după ce tocmai PNL a promis iubire veşnică social-democraţilor, în ciuda semnalelor că aliatul mai degrabă tradiţional, adică PDL, s-ar putea să se „spele” de influenţa grupului Băsescu-Boc-Udrea-Falcă. Crin Antonescu a fost mult prea încăpăţânat să respingă o colaborare cu PDL înainte de semnarea pactelor cu ACD şi USL, pentru ca acum să te aştepţi să trădeze pe ultima sută de metri prietenia cu PSD. Uragane, tornade, tsunami şi presiuni inimaginabile dinspre baza piramidei liberale ar mai putea constrânge PNL spre o apropiere de PDL Blaga, adică să convenim lucid că ipoteza cu replierea lui Antonescu spre alte variante devine aproape imposibilă. Dacă ar trăda careva, mai degrabă ar defecta PSD, în cazul în care i s-ar oferi condiţii mai bune la guvernare decât paritatea din USL cu liberalii şi „umaniştii”. Prea complicat ca simpatizantul de dreapta dezamăgit de PDL şi oarecum abandonat de PDL să aibă ceva aşteptări de la viitoarele alegeri locale şi generale. Dar să revenim la Blaga.

În afară că este frecventabil în relaţia cu mai toate partidele, că pare un om hotărât, din Ardeal, că este susţinut de „lupii cenuşii”, de ce Vasile Blaga ar fi mai „curat” şi mai de încredere decât „colectorul” Falcă? La urma urmelor, cum poate fi „curat” un fost şef de direcție regională vamală din România, fie ea cea din Oradea, când nebunia contrabandei a funcţionat în absolut toate mandatele politice? Ca ministru de interne a intervenit pe lângă Finanţe să-l numească pe Radu Mărginean şef peste toate vămile, iar ca om spune că are mare încredere în acest personaj. Care Mărginean are doar două variante: ori e vinovat de participare la acest „joc” piramidal, şi-atunci îl va dovedi aşa justiţia, ori e manager prostănac şi a fost „făcut” pe la spate de tot vameşul din ţară, sindicalist sau nu. C-o fi Liviu Negoiţă (filiera „Băse”), c-o fi „baronaşul” de Caraş Sorin Frunzăverde, c-o fi Vasile Blaga, ba chiar teologul Baconschi, fireşte că una din variante trebuie să fie mai bună decât celelalte. Păi, dacă şefii partidelor politice adversare PDL se simt mai bine la masă cu Vasile, ce autoritate morală avem noi să ne trezim că n-avem încredere în Blaga? Ca tot poporul în repetate rânduri, pedeliştii sunt puşi în situaţia să aleagă răul cel mai mic. Înseamnă că Blaga e net favorit în faţa fantelui Negoiţă, preaînaltului Baconschi şi clămpăului Frunzăverde. Numa’ să nu mai candideze Boc (1,62 cm), că rupe tot la acest capitol!

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor

La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.