Primăria vrea să reducă numărul câinilor vagabonzi de pe străzile Timişoarei, aşa că va organiza un târg de adopţie. Fiecare căţel va fi, în prealabil, deparazitat, vaccinat şi sterilizat.
Numărul câinilor fără stăpân a crescut alarmant în ultimii ani, în Timişoara. Directorul companiei de ecarisaj susţine chiar că pe străzile oraşului de pe Bega trăiesc aproximativ 12.000 de animale. Deoarece nu reuşeşte să găsească o soluţie pentru această problemă, municipalitatea face apel la timişorenii cu suflet mare, pentru ca aceştia să adopte o parte din câini. În acest scop va fi organizat un târg de adopţii pentru câinii fără stăpân. „Vom face o acţiune legată de câini. Vrem să organizăm un târg de adopţii”, spune viceprimarul Adrian Orza. Acesta estimează că acţiunea ar putea avea loc chiar în această primăvară, de îndată ce vremea o va permite, locul de desfăşurare fiind, probabil, platoul din Piaţa Traian.
Comentarii prin facebook