Nu ştiu ce-au făcut Italia şi alte ţări cu experienţe mafiote, dar intenţia lui Sorin Blejnar, şeful ANAF, de a impozita averile care nu pot fi justificate de români, ascunse prin conturi din străinătate, miroase a bătaie de joc faţă de cei disciplinaţi fiscal. Să pui 16% impozit pe averile ilicite, la fel cât iei unui agent comercial onest, este o invitaţie nescrisă la grevă fiscală. La ce bun să mai plăteşti impozite la stat, ca apoi statul să te trateze la fel ca pe hoţ sau pe hoţ la fel ca pe tine? Te rogi să nu te prindă cineva în flagrant, eşti atent să nu laşi urme care să se constituie în „indicii penale” când o fi să-ţi impoziteze Sorin Blejnar conturile din străinătate, duci banul gros în afara ţării şi ce ţi se poate întâmpla? Nimic. Dacă te prinde ANAF, te invită frumos la sediu, îţi serveşte o cafea, te impozitează cu 16%, lejer pleci acasă şi eşti afacerist ca nou, refrişat, frezat, bărbierit. Dacă nu te prinde… nu te prinde şi gata. Poţi spune că statul s-a apucat să spele banul şmecherilor, sub mirajul unor zeci de milioane de euro ce ar putea fi adunaţi la bugetul de stat, însă cu riscul ca, pe viitor, să fie tentaţi toţi contribuabilii să facă la fel, să încerce evaziunea ca sport naţional. E ca şi cum aş urca în tren fără bilet, în ideea că, dacă vine „Naşul”, îmi rupe bilet în tren. Dacă nu vine, scap pe gratis, că şi-aşa CFR e de stat, iar statul suntem noi toţi laolaltă. Doar n-aţi fi vrut să-i bage la puşcărie pe toţi cei cu averi ilicite şi să le golească statul conturile, cum a făcut Germania lui Helmuth Kohl cu Peter Graf în 1995, doar aşa, ca să distragă atenţia populaţiei nemulţumite de la adevăratele probleme ale RFG.
Aş fi tentat să încadrez demisia lui Cornel Iureş si a adjunctului său de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş la capitolul „fapte bune”. Într-un imens rahat de nesimţire, cu şefi de instituţii ce se fac că ninge când treaba sub ei merge ca naiba, normal că surprinde gestul lui Cornel Iureş. Pe de altă parte, de ce să nu fie normală o astfel de demisie, dacă o cerem cu insistenţă pe cea a lui Sorin Blejnar, de la ANAF, şef peste şeful de la vămi, ba chiar suspectat că ar fi „Regina” în simbolistica şahistă promovată de liderii de sindicat? Aş putea spune că tocmai această anormalitate din România transformă fapta normală a unui om care n-a făcut, finalmente, faţă sarcinilor de serviciu la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş chiar într-un personaj cu o imagine pozitivă, dincolo de cea de băiat fain pe care şi-a cultivat-o Cornel Iureş încă de pe vremea cât răspundea de relaţia cu presa în poliţia judeţeană. Bine, e la fel de adevărat că şeful IPF Timiş nu se putea pune cu o operaţiune tolerată sau chiar organizată de nivelurile mult superioare, dar măcar omul a avut, la acel moment, de unde să aleagă: să fie erou demascator de corupţie sau să rămână băiatul bun din sistem.
Comentarii prin facebook