Antrenorul lui Poli, Dusan Uhrin, a declarat la finalul meciului cu Universitatea Craiova (4-0) că a contat foarte mult şi aportul suporterilor, care au fost prezenţi pe „Dan Păltinişanu” într-un număr considerabil.
„Sunt foarte bucuros că au venit mulţi suporteri. Influenţa lor asupra echipei s-a văzut. Au încercat să dea totul, să joace foarte bine. Mulţumim în primul rând suporterilor că au venit să ne vadă şi sunt încrezător, şi sper că vor veni şi la meciurile următoare”, a spus Uhrin. Antrenorul ceh s-a declarat mulţumit de faptul că primele trei goluri, marcate de Zicu (36) şi Magera (40 şi 56) au fost reuşite în urma unor faze fixe. „Nu vreau să vorbesc prea mult despre acest meci, deoarece ne gândim la următorul şi trebuie să întărim aceste trei puncte. În sfârşit, am reuşit să marcăm şi din fazele fixe. Sunt mulţumit că jucătorii au fost receptivi şi au înţeles că trebuie să reuşim să înscriem şi astfel. În această partidă cred că ne-a ieşit absolut tot. Cel mai important a fost că am reuşit să ne îndeplinim sarcinile tactice, să blocăm adversarul în zona liniei mediene. Datorită acestui fapt cred că am şi câştigat. Am reuşit să dominăm adversarul datorită jocului combinativ şi de pase. Ne-am antrenat pentru acest meci chiar mai mult decât de obicei. Sunt foarte mulţumit”, a declarat Uhrin. Deşi a ratat de câteva ori din situaţii clare, Axente nu a fost tras la răspundere. „Nu sunt supărat pe Axente. A alergat foarte mult, şi-a creat singur foarte multe situaţii, iar sarcina lui a fost să desfacă apărarea, să pună presiune pe fundaşii adeverşi. Poate a alergat chiar 12 kilometri. Şi-a îndeplinit cu brio sarcina, chiar dacă nu i-au reuşit situaţiile creeate. Eu sper că data viitoare se va revanşa”, a conchis Uhrin.
Comentarii prin facebook