Directorul Aeroportului Timisoara, la mana CE

Soarta lui Cornel Sămărtinean ca director al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara depinde de ancheta declanșată de Comisia Europeană, referitoare la ajutoarele companiei Wizz Air. Ministrul Anca Boagiu a spus că nu va ezita să înlocuiască întreaga conducere a aeroportului.

Întreaga conducere a Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara va fi destituită. Asta, dacă ancheta declanșată de Comisia Europeană, va găsi România vinovată de acordarea de ajutoare de stat în cazul contractelor semnate cu Wizz Air. Anunțul îi aparține ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Comisia de concurenţă a CE verifică dacă facilităţile acordate celei mai mari companii aeriene low cost din europa, Wizz Air, reprezintă sau nu ajutor de stat mascat, lucru interzis de legislaţia comunitară. „Nu mă antepronunţ în acest caz. Ca proprietar al acestui aeroport, am decis să sprijinim investigaţia CE. Dacă se va dovedi că schema folosită pentru acordarea facilităţilor încalcă legislaţia, vom schimb conducerea”, a declarat ministrul Anca Boagiu. Ministrul a mai spus că, asemeni tuturor aeroporturilor, şi cel din Timişoara are propria politică de creştere a fluxului de călători şi de profit. „Dacă schema la care se face referire se aplică, vom merge până la schimbarea întregii conduceri a aeroportului”, a concluzionat Boagiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

candidul a spus: (mai 28th, 2011 at 18:33 )

bietul om…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o nouă clădire, cu o arhitectură deosebită, ne anunță Alfred Simonis, liderul administrației județene. Va avea sală de concerte cu câteva sute de locuri, o cafenea culturală, săli multifuncționale, o galerie comercială la parter. Desigur, și o parcare, subterană. Președintele CJ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul director al Clubului Sportiv Timișul Şag. Ovidiu Cuc revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.  Nume cu rezonanță în fotbalul timișorean, Ovidiu Cuc a preluat conducerea executivă a Clubului Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape. Se realizează aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și lansează oficial valul 2 de artiști, o selecție puternică de nume internaționale din zona electronică, sub umbrela ELECTRO. După ce primul anunț a adus în prim-plan energia balcanică, rock-ul alternativ și zona emergentă, noul val confirmă direcția asumată pentru 2026:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass
Hepatita C este o infecție virală cauzată de virusul hepatitic C. În lipsa unui diagnostic și a tratamentului, boala evoluează „silențios” ani de zile, fără simptome evidente, afectând însă ficatul. România se numără printre țările europene cu o incidență ridicată a bolii. În peste 70% dintre cazuri, infecția virală acută evoluează spre hepatita cronică, ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite
La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape. Se realizează aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul director al Clubului Sportiv Timișul Şag. Ovidiu Cuc revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.  Nume cu rezonanță în fotbalul timișorean, Ovidiu Cuc a preluat conducerea executivă a Clubului Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o nouă clădire, cu o arhitectură deosebită, ne anunță Alfred Simonis, liderul administrației județene. Va avea sală de concerte cu câteva sute de locuri, o cafenea culturală, săli multifuncționale, o galerie comercială la parter. Desigur, și o parcare, subterană. Președintele CJ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul unei linii de finanțare pe care a obținut-o, sub formă de împrumut, de la o bancă românească. Pentru o serie de proiecte de interes județean suma scade, în timp ce la altele crește, prin realocarea fondurilor disponibile. Sunt proiecte care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din oraș pentru a le reabilita și a le transmite ulterior înapoi în administrarea municipalității a fost întâmpinată cu un minidiscurs mai mult decât diplomatic, de către primarul Dominic Fritz. Spre deosebire de Ruben Lațcău, colegul său de administrație, cunoscut pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de adopții de Mărțișor la Shopping City Timișoara. Vor fi prezentați peste 100 de câini și pisici care își caută o familie. Evenimentul are loc în perioada 28 februarie – 1 martie. În spiritul Mărțișorului, Shopping City Timișoara găzduiește un târg...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara
Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului, dar și depășiri ale Cotelor de Atenție pe mai multe râuri. În ultimele 24 de ore, în bazinul hidrografic superior al râului Timiș s-au înregistrat cantități însemnate de precipitații.Cele mai mari valori au fost măsurate la: Stația hidrometrică Feneș (râul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.