Grav accident rutier vineri în localitatea Birda din judeţul Timiş. Trei persoane au fost rănite, după ce şoferul unui automobil a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a oprit într-un şanţ.
Pompierii de la descarcerare au fost solicitaţi pentru a scoate o persoană care a rămas blocată în maşina avariată. De asemenea, două ambulanţe au fost trimise la locul accidentului pentru a prelua victimele. Din primele informaţii se pare că două dintre victime sunt rănite uşor. Poliţiştii spun că, cel mai probabil, şoferul maşinii a pierdut controlul pe drumul ud, iar vehiculul a derapat.
Comentarii prin facebook