La numai două săptămâni de la ultima vizită făcută pe autostrada Arad – Timişoara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, se întoarce în vestul ţării.
Anca Boagiu va asista, joi, la un eveniment spectaculos, respectiv închiderea podului peste Mureş, parte componentă a autostrăzii Arad – Timişoara. Acest pod reprezintă una dintre cele mai importante şi complexe lucrări executate în ultimii ani în România. Lucrările la autostradă continuă într-un ritm spectaculos, iar temenul de finalizare, programat pentru luna decembrie a acestui an, va fi respectat mai mult ca sigur. De altfel, la ultima vizită pe care a făcut-o pe Autostrada Arad-Timişoara, Anca Boagiu s-a arătat foarte mulţumită de evoluţia lucrărilor. Şi asta. în condiţiile în care lumea s-a obişnuit ca ministrul să critice firmele de construcţii pe toate şantierele deshise în ţară.
Comentarii prin facebook