Fa-te frate cu „Fratii” pana treci Bega. Canalul Bega

Titu Bojin, liderul PSD Timiş şi al tuturor Apelor din Banat, ori nu e băgat în seamă de tinerii consilieri locali, ori chiar dumnealui şi-a dat acordul ca Traian Stoia, membru al Consiliului Local Timişoara, să facă propuneri de proiecte de hotărâri în plenul legislativului local. Ar mai fi varianta să-şi fi dat acordul şi, în acelaşi timp, să nu fie băgat în seamă pe cu totul alte subiecte de tinerii ăştia nerecunoscători şi cam obraznici cu garda bătrână. Vă daţi seama că dacă numai presa ar fi zis că Traian Stoia, Radu Ţoancă şi alţii ar propune proiecte în interesul unor oameni de afaceri (denumiţi în continuare „Fraţii”), atunci mai aveau junii ăştia harnici explicaţia că presa e rea cu valorile oraşului? Dar când chiar şeful tău de filială, Titu Bojin, spune că nu-şi mai lasă consilierii locali timişoreni să propună nimic până ce nu-şi dă acordul filiala, că se lucrează în interesul unora sau altora, ce mai atâta tura-vura! De aceea spuneam că dl Bojin şi-o fi dat acordul cu privire la propunerea devenită hotărâre, conform căreia orice investiţie mai mare de un milion de euro trebuie avizată de primărie în 7 (şapte) zile. Ideea nu e rea, fireşte. Într-un fel, se include şpaga în preţul investiţiei. Ba chiar şi taxa oficială de urgenţă, ceea ce i-a cam supărat pe Gheorghe Ciuhandu şi pe secretarul Cojocari. Numai că nu se zice nimic despre ce se întâmplă dacă nu se rezolvă în şapte zile. Se aprobă tacit sau cum? Că dacă aşa e, mamă ce oportunităţi se vor naşte pentru autorizarea în orb! Dacă nu se aprobă tacit, atunci la ce mai ajută investitorul că funcţionarul e aspru pedepsit cu 2% din salariu, dacă el tot nu-şi atinge ţinta de timp? Cel ce investe în mod nefericit „doar” 960.000 euro în câţi ani primeşte autorizaţia… dar de ce trebuie să facem noi ulcer pe bază nervoasă dacă nu-i în stare omul de afaceri să modifice proiectul la peste un milion, că măcar aşa primeşte chitanţă? Morala însă în această poveste e alta. Cum să mai cred că tinerii pesedişti din CLT lucrează platonic, din dragoste de urbe, din grijă pentru mediul de afaceri, dacă până acum au propus tot felul de cadouri pe placul „Fraţilor”? Cum ar fi scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru investitorii care construiesc parcări şi un proiect de vânzare a terenurilor pe care se află proprietăţi private. Iar când se apucă şi ei de treabă corectă, oarecum logică şi în folosul contribuabilului avut, nu-i mai crede nimeni că nu pun botul la borcanul cu miere al vreunui grup de investiţi. Vestea bună e că, totuşi, Titu Bojin este băgat în seamă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

namol a spus: (iulie 31st, 2011 at 16:06 )

a ajuns bojin sa inoate in apele fratilor C? interesant… dar, vorba aia, bine ca e bagat in seama 🙂

Toanca a spus: (iulie 31st, 2011 at 18:43 )

Bojin nu e agreat de „Frati” tocmai din acest motiv: nu ii lasa pe Stoia Toanca Grindeanu sa lucreze pentru interesele lor De asta e suparat pe el Sarbu si altii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.