Viorel Goloşie, fostul şef al poliţiei din Deta, a fost internat de urgenţă, miercuri dimineaţă, după ce a suferit un infarct, anunță Realitatea TV. Se pare ca starea poliţistului este precară.
Prietenii bărbatului spun că acesta a fost supărat în ultimele zile, pentru că a fost nevoit să îşi dea demisia. În cazul lui Viorel Goloşie a fost începută cercetarea prealabilă în urma scandalului în care au fost implicaţi fiii primarului democrat-liberal din localitate. De altfel, fostul şef al poliţiei Deta a şi demisionat din funcţie, la scurt timp după izbucnirea scandalului. Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a declarat luni că, împreună cu o echipă de control, a început verificările în cazul incidentului de sâmbătă seară de la Deta, procedurile urmând să se desfăşoare în regim de urgenţă, pentru ca în câteva zile să poată fi luate măsuri pe cale administrativă. Cinci poliţişti din Timişoara sunt cercetaţi în acest moment în urma scandalului din Deta. Este vorba despre şeful poliţiei locale, şeful compartimentului de ordine publică şi alţi trei poliţişti. Viorel Goloşie ar putea fi adus la Timişoara, pentru a-i fi implantate nişte stenturi. Conform medicilor, el suferă de sindrom coronarian acut şi angină pectorală. (sursa foto: realitatea.net)
Comentarii prin facebook