Recolta de peste 20.000 de tone de lubeniţă din Gottlob e în sărbătoare. Cei care doresc să afle cât de bună este lubeniţa din comuna timişeană mai pot merge marţi s-o guste la faţa locului, la Festivalul Lubeniţei.
„Aşteptăm pe toţi timişorenii să vină, să vadă şi să facă comparaţie cât de bună este lubeniţa de la Gottlob. Pot cumpăra lubeniţe la preţuri foarte mici, dar producătorii le vor oferi chiar şi pe gratis. Nimeni nu se gândeşte să se îmbogăţească după festival. Important este ca oamenii să guste lubeniţa de Gottlob”, a declarat Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob. Anul acesta, 20 de producători de lubeniţă din Gottlob îşi expun marfa pe tarabele amenajate în zona stadionului din localitate. Marţi, de la ora 19, cântă trupa de country Bistriţa Bulls, iar apoi vor urca pe scenă Tamburaşii de la Novi Sad. În aceste zile nu lipsesc nici evenimentele sportive, fiind organizate turnee de fotbal şi de tenis de câmp.
Comentarii prin facebook