Flacara Faget – paravan pentru Poli la transferul a doi argentinieni?

Flacăra Făget a efectuat două transferuri incredibile în această săptămână. Este vorba despre doi argentinieni, ambii având la activ jocuri chiar şi în primul eşalon argentinian, în tricoul formaţiilor Arsenal de Sarandi şi Huracan.

Atacanţii Raul Speroni (foto) şi Mauricio Ahumada sunt ultimele achiziţii efectuate de Flacăra Făget, conform sporttim.ro. Raul Speroni a evoluat ultima oară în Venezuela pentru Carabobo. Velez Sarsfield este clubul la care a fost crescut Speroni, iar până să se plece în Venezuela a evoluat în primul eşalon argentinian pentru Arsenal de Sarandi. Mauricio Ahumada este un atacant de 21 de ani, care nu este la prima experienţă europeană, după ce a evoluat pentru juniorii formaţiei italiene Atalanta. Ultima oară, el a jucat pentru o formaţie din liga secundă argentiniană. Adrian Săvoiu, „principalul” formaţiei din Făget, a precizat că Speroni ar putea debuta sâmbătă, când Flacăra va juca în compania celor de la Şcolar Reşiţa. „Ambii jucători au calităţi. Se vede că vin dintr-un fotbal important, cum este cel argentinian”, spune Adrian Săvoiu.
Cel mai probabil, chiar dacă Marian Trăiculescu, preşedintele formaţiei timişene, prietenul şi asociatul lui Valentin Velcea, antrenorul despre care se spune că a fost preferat pe banca tehnică a alb-violeţilor de Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT, nu a vrut să discute cu debanat.ro, putem presupune că fotbaliştii argentinieni au sosit pe filiera Poli. Conducerea lui Poli, în dorinţa de a evita să ofere explicaţii de ce nu sunt promovaţi juniorii din propria pepinieră sau de pe plan local, a ales Flacăra Făget, prin intermediul lui Vali Velcea, drept paravan pentru mascarea unor astfel de investiţii.

http://youtu.be/PjwncdLmso0

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis comentează acuzele USR pe tema incompatibilităților: ”Vorbim despre o prevedere legislativă introdusă chiar de un lider important al USR”

La o zi după decizia primei instanțe pe cazul Paulei Romocean, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, spune că acuzațiile USR legate de persecuții și despre instituţii care ar acționa asupra acestui partid nu își au locul. Prevederea care a dus la această situație a fost impusă în legislație de un membru marcant al USR, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis comentează acuzele USR pe tema incompatibilităților: ”Vorbim despre o prevedere legislativă introdusă chiar de un lider important al USR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stabilitate pe bancă! Dragan Petricevic, reconfirmat, alături de secunzii de încredere, Milos Pesic și Nenad Markovic

Staff-ul tehnic al echipei de baschet SCM Politehnica va fi alcătuit în sezonul viitor din Dragan Petricevic (antrenor principal), Milos Pesic (antrenor secund) și Nenad Markovic (antrenor secund / scouter), la fel ca în ultimul sezon. De numele celor trei se leagă cele mai importante performanțe din istoria baschetului timișorean: câștigarea Cupei României în anii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stabilitate pe bancă! Dragan Petricevic, reconfirmat, alături de secunzii de încredere, Milos Pesic și Nenad Markovic
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Staff-ul tehnic al echipei de baschet SCM Politehnica va fi alcătuit în sezonul viitor din Dragan Petricevic (antrenor principal), Milos Pesic (antrenor secund) și Nenad Markovic (antrenor secund / scouter), la fel ca în ultimul sezon. De numele celor trei se leagă cele mai importante performanțe din istoria baschetului timișorean: câștigarea Cupei României în anii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stabilitate pe bancă! Dragan Petricevic, reconfirmat, alături de secunzii de încredere, Milos Pesic și Nenad Markovic
Societatea Colterm a anunțat că a demarat pregătirile pentru sezonul rece 2026 -2027. Aceasta presupune contractarea combustibililor, constituirea stocurilor necesare și planificarea modului în care va funcționa sistemul de termoficare în iarna următoare. Pentru un sezon rece stabil, compania estimează vor fi necesare aproximativ 145.000 – 165.000 de tone de cărbune, destinate funcționării CET Sud,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm a început pregătirea sezonului rece din iarna viitoare
La o zi după decizia primei instanțe pe cazul Paulei Romocean, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, spune că acuzațiile USR legate de persecuții și despre instituţii care ar acționa asupra acestui partid nu își au locul. Prevederea care a dus la această situație a fost impusă în legislație de un membru marcant al USR, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis comentează acuzele USR pe tema incompatibilităților: ”Vorbim despre o prevedere legislativă introdusă chiar de un lider important al USR”
Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT
Și în acest an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul absolvenților de liceu din județele Arad, Hunedoara, Mehedinți, Bihor, Caraș-Severin, Gorj, prin deschiderea unor centre zonale de admitere. Acestea vor funcționa în perioadele 14–17 iulie și 21–25 iulie 2026, între orele 09:00 și 16:00. Prin intermediul acestei măsuri, candidații din regiune pot parcurge procedurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT deschide centre zonale de admitere în mai multe județe din țară
Terenurile aflate pe traseul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei și care trebuie expropriate vor intra în atenția comisiilor care vor fi constituite în vederea analizei și acordării despăgubirilor. În scurt timp, acestea își vor începe activitatea. În conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează activitatea comisiilor constituite pentru despăgubirile acordate pentru exproprierile de pe Centura Vest
Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 74,8%, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Anul trecut, rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat a fost de 74,3%. Anul acesta au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 3 din 4 elevi au luat Bacul! Rezultate bune la examenul maturității
Între 12 iulie și 15 septembrie, Festivalul Internațional Orgile Cetății revine pentru cea de-a cincea ediție, invitând publicul timişoreanj într-o nouă călătorie muzicală prin patrimoniul cultural al orașului. Timp de două luni, orgile istorice din bisericile și spațiile emblematice ale Timișoarei vor deveni punctul de întâlnire al unor artiști din România, Italia, Austria, Ungaria, Ucraina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional Orgile Cetății se întoarce  pentru două luni de concerte și experiențe culturale cu acces gratuit
Omar Rafique are un restaurant în Anglia. Fiscul l-a acuzat că și-a plătit taxele cu lingura mică. El a decis să se apere singur – avocatul costă. A cerut, în schimb, ajutorul unui chatbot. Dosarul a ieșit impresionant. Argumentat, structurat, plin de precedente juridice. O singură problemă: procesele citate nu au existat niciodată. Mașina le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mașina care te bate pe umăr
Top