Marius Popovici si Rodica Vlad, vicepresedinti la PNTCD Pavelescu

Tribunalul Bucureşti a decis recent că Victor Ciorbea este singurul preşedinte al PNŢCD, dar fracţiunile ţărăniste continuă lupta de gherilă. Sâmbătă, la Palatul Parlamentului, a avut loc Congresul Extraordinar al PNŢCD (aripa Pavelescu).

Vasile Lupu a devenit noul preşedinte al formaţiunii. Fostul preşedinte, Aurelian Pavelescu, a fost ales vicepreşedinte. Din Timiş, la congres au fost 140 de reprezentanţi. Fostul „vice” de la CJ Timiş, Marius Popovici a fost reales ca vicepreşedinte al formaţiunii. Tot vicepreşedinte este şi Rodica Vlad. Alţi trei ţărănişti din Timiş au fost aleşi ca membri supleanţi ai BNC.

Discuţiile congresului care a adunat aproximativ 700 de membri au vizat şi imensul prejdudiciu adus PNŢCD de aripele Sârbu, Ciuhandu sau Moescu. „Dacă ne vom pierde timpul în fleacuri, răfuieli, degeaba ne-am întâlnit. Ne-am întâlnit să slujim ţara. Mergeţi în ţară şi spuneţi că Vasile Lupu e preşedintele PNŢCD”, a spus noul preşedinte al formaţiunii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

vlad a spus: (septembrie 19th, 2011 at 09:51 )

bagabontilor

gimi a spus: (septembrie 19th, 2011 at 10:51 )

e ca si cum ar fi presedinti de scara. deci nu se pune. oricum, felictari pentru posturile obtinute. strasnici politicieni acesti doi tradatori ordinari.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va treece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online, care se va desfășura în perioada mai – iulie 2026, în format hibrid (fizic și online), cu o durată de 80 de ore (40 ore teorie și 40 ore practică). Cursul se derulează în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va treece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn. Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului va rula în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town. „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City
Miercuri, 29 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German, prezentând posibile urme de mușcături de animale (cel mai probabil câini), la nivelul corpului. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte învăluită în mister în Timiș. Bărbăt găsit decedat cu multiple mușcături de câine
Lucrările realizate la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” au ajuns la 60 la sută din total. Investiția de 50 de milioane de lei trebuie finalizată până pe 31 august. Proiectul finanțat de Consiliul Județean Timiș și cu bani din PNRR vizează realizarea unei infrastructuri moderne dedicate copiilor cu nevoi speciale, care va include atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” a ajuns la 60 la sută/VIDEO
Preşedintele USR, Dominic Fritz afirmă că moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Bolojan este scrisă în limba pe care AUR a copiat-o din manualele ruseşti și pe care PSD și-o însușește. Primarul Timişoarei are încă speranţe că această moţiune nu va trece, dar pentru asta trebuie pusă presiune pe fiecare parlamentar PSD şi AUR. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: “Este limba pe care AUR a copiat-o din manualele care circulă la Moscova și pe care PSD și-o însușește”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.