Aşa cum se ştie, preşedintele Traian Băsescu le-a dat în cap liderilor PD-L şi UDMR (UNPR nu se pune) cu comasarea alegerilor. El a anunţat că nu va fi de acord ca alegerile locale şi parlamentare să fie organizate la aceeaşi dată, decât dacă până atunci se va face reorganizarea administrativă pe regiuni. Or, dacă UDMR este de acord cu comasarea alegerilor, liderii maghiari nu vor să audă de regionalizare. Din nou, UNPR nu intră aceste discuţii, fiind doar apendicele amuzant al PD-L. Şi totuşi, susţin surse importante, PD-L şi UDMR au ajuns la o înţelegere care să-l îmbuneze pe Băsescu. Astfel va fi demarată reorganizarea prin înfiinţarea unei regiuni-pilot. Ca atare, se va putea spune că regionalizarea a fost demarată. Această regiune-pilot va avea sediul la Timişoara şi ar cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi, bineînţeles, Timiş. Discuţiile sunt într-o stare avansată, astfel că s-a găsit şi omul care va conduce noul megajudeţ. Acesta nu va fi niciunul dintre cei trei PD-L-işti care îşi revendică titlul de cel mai influent om din vestul României. Adică nu e vorba nici de „Prinţul Banatului”, alias Sorin Frunzăverde, nici de „finul” Gheorghe Falcă, nici măcar de „Brandul” Ostaficiuc, Nu, noul şef va fi Gheorghe Seculici, preşedinte al PD-L Arad. Se spune că lucrurile în acest sens au fost deja tranşate într-o discuţie dintre Băsescu şi Seculici. (sursa foto: romanialibera.ro)
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB
Cele mai citite articole
- Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului
- Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş
- Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”
- Bancul cu articolul 5 NATO
- Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO
- Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea
- Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale
- Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Administratie
Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online
19 martie 2026
de: Marcel Hoster
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de aprovizionare pot opri pe durate scurte pentru a realiza aprovizionarea business-urilor din acea parte a orașului. Acum acestea pot fi rezervate printr-o aplicație online, disponibilă pe pagina primăriei. Desigur, șoferii dornici de un loc de parcare în zona zero, ceva...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”
19 martie 2026
de: Alex Nestor
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare în parlament, motiv pentru care a fost nevoit să se întoarcă la masa negocierilor. Pirtea spune că retorica PSD cu „Guvernul a cedat” este doar ficţiune, social-democraţii primind şi o lecţie, pe lângă înfrângere. Mai mult, Marilen Pirtea acuză PSD...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă
20 martie 2026
de: Daniel Neacșu
Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP. Evenimentul, dedicat tinerelor talente din categoriile de vârstă U9 (2017) și U10 (2016), se va desfășura în perioada 29 mai – 1 iunie 2026, pe stadionul „Ștefan Dobay”. Turneul își propune să ofere condiții de joc la standarde profesioniste, meciurile...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună
19 martie 2026
de: Vlad Stoian
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost prin ulterior cu ajutortul camerelor de supăraveghere, fiind amendat cu 35.000 de lei. Primăria Ghiroda face apel la cei care mai vor să-şi “uite” gunoaiele pe domeniul public că vor fi prinşi cu ajutorul sistemului de supravghere. Luni seara, în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul
UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară
Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc
Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite
„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Protocol de colaborare pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice
Timp liber și cultură
Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale
O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT
Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi
Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town
Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara
Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii
Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație
Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026
Economic
Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO
19 martie 2026
de: Marcel Hoster
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa inelul de ocolire a Timișoarei. Cei aproximativ 14 km noi de drum național, construiți la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens) vor face legătura între sectorul nordic al centurii municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud. Pe...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă
20 martie 2026
de Daniel Neacșu
Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP. Evenimentul, dedicat tinerelor talente din categoriile de vârstă U9 (2017) și U10 (2016), se va desfășura în perioada 29 mai – 1 iunie 2026, pe stadionul „Ștefan Dobay”. Turneul își propune să ofere condiții de joc la standarde profesioniste, meciurile...
Citeşte tot articolul
Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale
20 martie 2026
de Dana Popa
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA, Museum of Immersive New Art, revine în Iulius Town cu o locație permanentă, după ce anterior a activat sub conceptul temporar MINA Pop-Up. Noua locație se va deschide oficial pe data de 3 aprilie...
Citeşte tot articolul
Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”
19 martie 2026
de Alex Nestor
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare în parlament, motiv pentru care a fost nevoit să se întoarcă la masa negocierilor. Pirtea spune că retorica PSD cu „Guvernul a cedat” este doar ficţiune, social-democraţii primind şi o lecţie, pe lângă înfrângere. Mai mult, Marilen Pirtea acuză PSD...
Citeşte tot articolul
Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO
19 martie 2026
de Marcel Hoster
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa inelul de ocolire a Timișoarei. Cei aproximativ 14 km noi de drum național, construiți la profil de 4 benzi (2 benzi pe sens) vor face legătura între sectorul nordic al centurii municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud. Pe...
Citeşte tot articolul
Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună
19 martie 2026
de Vlad Stoian
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost prin ulterior cu ajutortul camerelor de supăraveghere, fiind amendat cu 35.000 de lei. Primăria Ghiroda face apel la cei care mai vor să-şi “uite” gunoaiele pe domeniul public că vor fi prinşi cu ajutorul sistemului de supravghere. Luni seara, în...
Citeşte tot articolul
Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane
19 martie 2026
de Daniel Neacșu
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele tuturor GAL-urilor din România, puse împreună, conturează forța de a construi de la zero un nou municipiu. Federația GAL-urilor Urbane reunește organizații și inițiative care reprezintă singurele parteneriate publice-private funcționale din mediul urban din România și contribuie activ la dezvoltarea...
Citeşte tot articolul
Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online
19 martie 2026
de Marcel Hoster
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de aprovizionare pot opri pe durate scurte pentru a realiza aprovizionarea business-urilor din acea parte a orașului. Acum acestea pot fi rezervate printr-o aplicație online, disponibilă pe pagina primăriei. Desigur, șoferii dornici de un loc de parcare în zona zero, ceva...
Citeşte tot articolul
Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale
19 martie 2026
de Marcel Hoster
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona căilor ferate. Acestea prezintă atât risc pentru mediu, dar și pentru circulația trenurilor. Instituția continuă acțiunile de ecologizare în zona liniilor de cale ferată, în cadrul campaniei „Calea Ferată Fără Gunoaie”, inițiată de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A....
Citeşte tot articolul
Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun
19 martie 2026
de Marcel Hoster
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați, de echipe mixte formate din angajați ai STPT și ai Poliției Locale Timișoara. Mai mult, controalele sunt și anunțate ca zi de desfășurare, respectiv sunt precizate și mijloacele de transport vizate de controale. Prima acțiune va avea loc vineri, 20...
Citeşte tot articolul
Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor
19 martie 2026
de Iulia Ardelean
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin un punct comun de vedere. Este vorba de comasarea comunelor, proiect iniţiat de Simonis, pe care Laţcău nu s-a ferit să-l laude. Între liderul PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, au exista până...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook