Seful arbitrilor risca puscaria!

Preşedintele CCA Vasile Avram şi Sorin Ţerbea, apropiat al clubului FCM Târgu Mureş, au fost reţinuţi, sâmbătă, 24 de ore de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie. Șeful arbitrilor este cercetare pentru luare de mită și va afla duminică dacă va fi arestat pentru 29 de zile.

Potrivit DNA, din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurori, a rezultat că în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureş – Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, a primit de la Ţerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro , în scopul delegării unor arbitri agreaţi de formaţia mureşană în sezonul 2011/2012. „În aceeaşi cauză procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuiţii Nicolae Iacobescu Nicolae şi Vasile-Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Ţerbea Sorin Ioan, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare şi la dare de mită”, mai precizează sursa citată. Avram şi Ţerbea au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă: Meciul FCM Targu Mureş – Universitatea Cluj, scor 0-2, în etapa a XXXIV-a a Ligii I, a fost arbitrat de Andrei Chivulete, care a fost prezent, sâmbătă, ca martor, la sediul DNA . Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost dus, sâmbătă, la sediul DNA, după ce procurorii anticorupţie au efectuat în cursul dimineţii o percheziţie la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor. La ieşirea din sediul CCA, Vasile Avram a declarat: „Nu ştiu ce se întâmplă, a fost doar o percheziţie, mai multe întrebaţi-i pe domnii procurori”. Procurorii DNA au plecat sâmbătă de la CCA cu şase cutii de documente. Tot la sediul DNA au ajuns, sâmbătă după-amiază, arbitrul Andrei Chivulete şi preşedintele clubului de fotbal în sală City’us Târgu Mureş, omul de afaceri Sorin Ţerbea, apropiat al echipei de Liga I FCM Târgu Mureş şi membru în Comitetul Executiv al FRF. Andrei Chivulete, fiul fostului arbitru Florin Chivulete, a plecat de la DNA după aproape două ore. (sursa foto: mediafax.ro)

Autor
Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire

Noua pasarelă a îndrăgostiților, denumirea găsită pentru pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela

Bronzul ultimei ediții de Superligă feminină, Politehnica Timișoara, nu a mai prelungit contractul antrenorului Orlando Ștefan, care a luat echipa la greu din Liga a II-a și a dus-o pe podium în elită și s-a orientat rapid spre un alt tehnician. Așadar, Andra Vela este antrenoarea Politehnicii Timișoara Femina începând cu acest sezon. Deținătoare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Bronzul ultimei ediții de Superligă feminină, Politehnica Timișoara, nu a mai prelungit contractul antrenorului Orlando Ștefan, care a luat echipa la greu din Liga a II-a și a dus-o pe podium în elită și s-a orientat rapid spre un alt tehnician. Așadar, Andra Vela este antrenoarea Politehnicii Timișoara Femina începând cu acest sezon. Deținătoare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – audiție muzicală: Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat de Ioan Rădulescu – corn, Theodor Rădulescu – pian. Participanții la Atelierul de scriere creativă se vor reuni la Casa cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelier de scriere creativă și audiție muzicală la UMF. Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart
Noua pasarelă a îndrăgostiților, denumirea găsită pentru pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
La Timișoara s-a deschis cea de-a XXXIII-a ediție a Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, unul dintre programele de tradiție ale facultății, dedicat promovării limbii și culturii române în plan internațional. Organizator este Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a deschis Susținut de peste trei decenii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara continuă tradiția promovării limbii și culturii române prin cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație românească
Actorul Ion Rizea a câștigat concursul de proiecte organizat de Ministerul Culturii pentru postul de director al Teatrului Național Timișoara. El ocupa ca interimar acest post încă din luna mai, atunci când fostul manager, Ada Hausvater a părăsit Timișoara pentru a prelua conducerea Teatrului Național București. Ion Rizea va avea la dispoziție un mandat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ion Rizea devine director ”plin” al Teatrului Național Timișoara
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a XI-a ediţie. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaș şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”. Festivalul se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 18 şi 19 iulie 2026. Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Mult discutata demolare a Morii Prohaska, de pe splaiul Titulescu, a intrat, până la urmă, în atenția unei instituții de control. Este vorba despre Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, iar controlul s-a făcut în urma sesizărilor privind praful generat de demolări. Operațiunea a avut loc în urma sesizărilor trimise de cetățeni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolarea vechii mori de pe bulevardul Titulescu, în control. Amenzi aplicate, de 15.000 de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.