Din capul locului trebuie clarificat faptul că un dosar aflat pe rolul unei instanțe spre solutionare nu poate fi strămutat altei instanțe, decât în condiții excepționale, când sunt îndeplinite anumite cerințe dispuse în mod imperativ de lege.
Astfel, trebuie înțeles faptul că odata stabilită competența materială și teritorială a unei instanțe în judecarea unui dosar, în principiu aceasta rămâne singura îndrituită în rezolvarea pricinii deduse judecății, cu excepția situațiilor limitativ prevăzute de lege când se poate solicita strămutarea.
Prin urmare, putem vorbi de strămutare a pricinilor în doar trei situații (din care aplicabilitate frecventă o are doar una), și anume atunci când una din părțile litigante are două rude sau afini magistrați sau asistenți judiciari la instanța unde se judecă pricina, situație în care strămutarea poate fi cerută doar de partea potrivnică și doar înainte de începerea oricăror dezbateri, atunci când există motive de bănuiala legitimă (cel mai uzat caz de strămutare) sau când există indicii că judecarea dosarului la instanța îndrituită ar pereclita siguranța public, caz în care strămutarea poate fi cerută doar de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În principiu, așa cum se poate observa, sunt rare atât situațiile în care descoperim până la începerea dezbaterilor faptul că adversarul ar avea rude până la gradul patru între magistrații instanței unde se judecă procesul, precum și cele în care, existând indicii că judecarea procesului la o anumită instanță ar putea genera o stare de insecuritate publică și instabilitate socială în comunitate, procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să formuleze o cerere de strămutare a pricinii, rămânând motivul de bănuială legitimă cel mai uzat temei de invocare a necesității strămutării.
Bănuiala legitimă așa cum este reglementată legal reprezintă situația în care se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar fi știrbită datorită împrejurărilor pricinii, vrăjmășiilor locale sau calității părților. Acest motiv de strămutare poate fi invocat oricând pe parcursul administrării dosarului.
Judecarea cererii de strămutare se face de către Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se și înaintează solicitarea, care dispune în mod irevocabil cu privire la cerere, stabilind, în caz de admitere, în ce măsură vor mai fi păstrate actele efectuate de instanța de la care s-a dispus strămutarea.
Prin urmare, este bine de știut că strămutarea nu reprezintă o facultate a justițiabilului, decât în cazul în care este bine întemeiată, cererea urmând a fi analizată de cea mai înaltă instanță din stat.
Întrucat în prezent, după mai multe modificări legislative, solicitarea de strămutare a pricinii nu mai are efect suspensiv al judecării dosarului, cererea de strămutare nu mai poate fi folosită ca strategie de tergiversare a soluționării pricinii, rămânând doar un mijloc de garantare a imparțialității justiției.
Bănuiala legitimă poate viza situații sociale din cele mai diverse, care trebuie în mod necesar să fie legate de posibilitatea influențării magistraților în soluționarea dosarului.
Comentarii prin facebook