Încet-încet, Timişoara începe să bată record după record. Cât sunt de pozitive sau negative aceste recorduri e o altă discuţie. După ce era să fim primul oraş din România (cine ştie, poate din lume!) cu tramvaiele trase pe dreapta pe motiv că s-a tăiat curentul, după ce am dat ţării cei mai bogaţi ţigani din România, ajungem acum, în prag de iarnă, fără director al regiei care furnizează energie termică. Toate aceste „recorduri”, inclusiv cel cu ţiganii, au cel puţin un numitor comun: Primăria Timişoara. RATT a ajuns pe marginea prăpastiei din cauza datoriilor pe care municipalitatea le are la regie, de unde şi datoriile către furnizorul de energie electrică. Cât despre ţigani, nu mai e un secret că marile lor „ctitorii” cu turnuleţe din centrul oraşului reprezintă o oglindă fidelă a administraţiei Gheorghe Ciuhandu. De dată foarte recentă, directorul Colterm, Aurel Matei, şi-a anunţat demisia. „Din motive personale”, a ţinut omul să precizeze. Să laşi însă baltă această regie în pragul iernii „din motive persobnale”, ascunde însă alte lucruri. Pe care nici Matei, nici şefii primăriei, nu le-au spus.
Cum ar fi datoriile extrem de mari pe care le are Colterm. Că mai multe firme au cerut in instanţă intrarea regiei în insolvenţă. Că, la rândul ei, primăria este datoare la Colterm. Ce mai, o adevărată bulibăşeală, în centrul căreia se află instituţia condusă de Gheorghe Ciuhandu, posibilul candidat PD-L la primărie. Nu mai vorbesc aici de blocajul financiar pe care l-a generat municipalitatea, care poate să bage mai multe firme în faliment. Dar mai contează acest lucru pentru cei care conduc destinele primăriei, ocupaţi mai mult de politică decât de administraţie? Că în cazul Colterm nu există niciun fel de management e o altă discuţie. Nu mai vorbim că politica de subvenţii la căldură aplicată de primărie este absolut superficială. Respectiv, subvenţiile se acordă tuturor în aceleaşi condiţii, fie că e vorba de persoane care au salarii de sute de milioane de lei, fie că sunt oameni care îşi duc traiul de la o zi la alta. Fiindcă a căuta cazurile care într-adevăr merită să primească ajutor e o chestie destul de complicată, necesită puţin efort. Or, angajaţii primăriei nu se pretează la aşa ceva. Aşa că municipalitatea promite iar bani cu nemiluita la Colterm, bani pe care nu are de unde să-i dea. Că şi ea e înglodată în datorii până peste cap. Iar dacă ar fi o firmă privată ar trebui băgată în faliment. Cam pe aici s-a ajuns după 15 ani de mandat Ciuhandu.
P.S. Şi la urma urmei, cu ce bani îşi va plăti căldura colega de partid a lui Ciuhandu, consilierul local PNŢCD Smaranda Radovan? Care a intrat deja în folclor, după ce s-a plâns că are 17 calorifere în casă, pentru care are nevoie de bani de la buget să-şi plătească facturile la căldură.
Scrie un comentariu
8 comentarii pentru acest articol
Daca dupa 15 ani suntem asa, a’pai cum am arata dupa 20? Ca in Evu Mediu sigur…ce capitala culturala sa visam cand gospodaru de Ciuhandu n-are bani de caldura si curent la tramvaie, adica el o avea sigur ca doar tre sa se duca undeva toti banii care se evapora de pe la RATT,Colterm….
imi era dor de un articol anticiuhandu. made by ino:)))
excelent editorial! bine punctat!
Sper din tot sufletul ca dupa alegeri sa scapam de Ciuhandu. La prezidentiale a dat mana cu Geoana crezand ca isi asigura o sedere mai lunga in fotoliu. Acuma ii dispus sa bata palma cu Basescu. Ar face orice fosila asta doar ca sa mai poata mulge ceva de pe urma timisorenilor. In Timisoara in afara de evolutia fulminanta a fiului George Ciuhandu nu se mai intampla mare lucru
Nicolae Robu, este solutia buna pentru primaria Timisoarei! Il cunosc de peste 25 de ani si nu m-a dezamagit absolut niciodata. E omul care ar putea trai oriunde in lumea asta dar care nu concepe ca nu poate schimba ceva in bine in Romania! Sunt mindra ca-l cunosc! Votati-l pe dl. Nicolae Robu la Primaria Timisoarei!
e scarbos mesajul tau. utecistul robu nu poate trai decat in romania. pt care oricum nu a facut nimic ca senator
Mergeti fratilor la vot, daca vreti sa scapati de Ciuhandu. Nu mai lasati pensionarii sa va decida viitorul. La alegerile trecute Ciuhandu a iesit cu 51% din primul tur, dar 51% din 15% alegatori (daca nu ma insel). Toti ne-am saturat de Ciuhandu dar cand vine vorba de vot ne este greu sa ne urnim din case.
Este unica sansa sa scapam de acesti hoti. Indiferent cine va fi ales in locul lui Ciuhandu va face mai mult de cat a facut asta in ultimii ani. Nici o functie nu dureaza o vesnicie. 16 ani este oricum prea mult.
Robu a facut mai multe pentru timisoara decat o sa faci tu vreodata si cu toti nepeotii si stranepotii tai viitori membrii PCR si cu 2 neuroni in cap! Spre deosebire de tine si familia ta Robu nu a fost nici comunist nici utcist! Tu probabil ca esti comunist si acum!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
- Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
- Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
- Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
- Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe
- Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
- Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
- Începând de luni se introduc noi restricţii de circulaţie rutieră în mai multe zone din oraş

Administratie
Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Citeşte tot articolul
Consiliul Județean Timiș are un nou consilier județean din partea USR

Politica
Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Citeşte tot articolul

Sport
Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Citeşte tot articolul
Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Social
Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Economic
Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
Citeşte tot articolul
Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Biodac, la un an și trei luni de la prima poveste: borcanele lui Gheorghe Revnic merg mai departe
Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație




































Comentarii prin facebook