Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara este supraîncărcat: în fiecare week-end, peste zece migranţi sunt prinşi la frontieră. Autorităţile timişene nu mai ştiu ce să facă.
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în ultimul weekend alte 15 persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României. “Poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Jimbolia şi Sânnicolau Mare au depistat 15 migranţi, de diferite naţionalităţi. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii nostri i-au condus pe toţi la sediile SPF,în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de cinci algerieni, patru somalezi, un afgan, un palestinian şi patru pakistanezi cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, sau care intenţionau să treacă ilegal frontiera”, a declarat Mihaela Marcoff, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. Migranţii au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu aveau vizele necesare. Toţi sunt acum cercetaţi penal pentru trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Comentarii prin facebook