Ministerul Educaţiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, cu prezenţă obligatorie. În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care, până la 31 august 2012, vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012.
Înscrierile se vor face conform unui calendar clar stabilit, cu începere din luna martie. „Procedurile de înscriere sunt astfel făcute încât, dacă părintele îşi exprimă opţiunea pentru şcoala la care este arondat, aceasta are obligaţia să înscrie elevul. Dacă părintele doreşte înscrierea la altă şcoală, acest lucru este posibil, iar elevul va fi înscris în limita numărului de locuri disponibile. Dacă sunt mai multe opţiuni decât locuri disponibile pentru o anumită şcoală se vor aplica criterii generale, precum şi, dacă este cazul, alte criterii decise de şcoală şi validate de inspectorat”, a declarat Daniel Funeriu, ministrul Educației. Elevii nu vor da niciun fel de testări, cadrul didactic putând însă să utilizeze modalităţi de încurajare şi de recompensare specifice vârstei. Evaluarea copilului se va face la sfârşitul anului şcolar, sub forma unui raport scris întocmit de învăţător. Din acest raport părinţii vor putea afla care este gradul dezvoltării fizice şi psiho-intelectuale, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor de învăţare şi a atitudinilor faţă de învăţare ale copilului.
În prezent, peste 62% din elevii din clasa I au şapte ani, peste 5% au opt ani, iar 1% au nouă ani. România este una dintre ţările Uniunii Europene cu cea mai înaintată vârstă de începere a învăţământului obligatoriu.
Comentarii prin facebook