Chiulangiii se amuza pe seama politistilor

Elevii râd în hohote dacă sunt prinși de poliție chiulind. De asta au avut parte oamenii legii din Timișoara, miercuri dimineața, când au luat cu asalt localurile din oraș în căutare de chiulangii. În urma acțiunii, 48 de elevi prinși în baruri vor trage ponoasele pentru că au lipsit de la ore.

În localul Carol de pe Bulevardul Tinereții, chiuleau, la ora 10, peste zece elevi. Fumul dens din local e semn că adolescenții stau de ceva timp la cafele. Beau cafea, ceaiuri, stau pe Internet de pe telefoanele mobile și nu au chef de matematică, română sau biologie. În momentul în care intră cei doi polițiști , puștii încep să râdă în hohote. Li se pare amuzant. Își prezintă fiecare actele de identitate și sunt notați. „Nu e fun deloc la școală”, spune o elevă de clasa a XI-a. Apoi continua să se distreze cu colegii pe seama oamenilor în uniformă. „Cum naiba să mergem la ore, când e așa plictiseală?” se aude o voce. Miercuri dimineața, polițiștii au descins în toate localurile din Timișoara situate în apropierea unităților de învățământ. „Acțiunea are rolul de a combate absenteismul școlar”, a declarat Andreea Cinteză, de la Poliția Timiș.
UPDATE: Poliţiştii și reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş au organizat, miercuri, între orele 10 și 12, o acţiune pentru prinderea elevilor care chiulesc de la ore, dar și pentru identificarea localurilor din zona şcolilor în care se servesc băuturi alcoolice. În timpul acțiunii au fost depistați 48 de elevi care se aflau în baruri, deși ar fi trebuit să fie în sălile de clasă. Au fost întocmite note raport pentru cei 48 de elevi, iar reprezentanţii ISJ vor lua măsurile care se impun. Poliţiştii vor continua aceste acţiuni şi în perioada următoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Român a spus: (februarie 29th, 2012 at 16:28 )

Viitor de aur, țara noastră are !!

Marko a spus: (februarie 29th, 2012 at 21:49 )

Si ce ma ….De parca voi politisti ati mers toata viata la scoala :)))

Rothhhhhhhhh a spus: (februarie 29th, 2012 at 21:55 )

Doar o viata avem..si in aia ne puneti sa mergem la scoala sa vedem tot felu de..^^..!Mai bine ne relaxam la o cafea..! 🙂

Marius a spus: (februarie 29th, 2012 at 22:42 )

Ba mai bine stam in carol decat la scoala :))) e mai interesant si avem mai multe de invatzat 😀

@Marius a spus: (martie 1st, 2012 at 00:04 )

Daaa ! Vedem la Bac ce ai invatat la birt…

Sandra a spus: (martie 1st, 2012 at 19:21 )

II toata ziua Caffenea si nu birt 😉
Si nu vad ce te priveste pe tine de bac :)):))
Cine vrea il ia si cine nu nu 😉

@ @Marius a spus: (martie 1st, 2012 at 20:13 )

Poti sa iei si bacul chiar daca nu ai fost prezent la toate orele:)

@ Marius a spus: (martie 1st, 2012 at 21:37 )

@ Sandra – E bine și cu cititul în caffea, dar parcă e mai util în cărți (manuale)…iar cu cine vrea și cu cine nu POATE, asta e altă poveste…
@@Marius – Wow… hai, învață-ne și pe noi, cum ? Cu oralele, cu șpaga, cu copiuța ? hai, scoate-ne din ceață ….

(: Vanesa a spus: (martie 1st, 2012 at 23:37 )

Biine Marko :)) , dar ce poza ti.au tras,
Care e problema, daca nu ai chef de ore ?! Cu ce ii deranjeaza pe ei ca noi stam in CAFENELE, ?! ..

@ vanesa a spus: (martie 2nd, 2012 at 00:06 )

– Așa, fato ! Zi-le, că le-o zici bine. Avem nevoie de forțe proaspete pe când se dă legea prostituției…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.