N-am informații „pe surse” ori verificate din ‘jde mii de guri avizate ca să contrazic cu acte în regulă, însă mie știrea asta cu cei patru magnifici care au luat decizia de a cumpăra toate acțiunile de la Poli îmi pare o veste prea frumoasă ca să fie și credibilă. În condițiile cam fără de ieșire de la clubul alb-violet, intrarea CJT, CLT și a Universității „Politehnica” în acționariatul societății care administrează Poli este singura speranță de supraviețuire pentru prima linie a fotbalului timișorean. La urma urmelor, un lucru perfect normal cu care liderii politici ne-au cam rămas datori. Ei, aleșii și liderii județului, au stat comozi atâția ani sub protecția actului de sponsorizare și au lăsat clubul alb-violet pe mâna unor patroni haotici fiscal și financiar, uitând că, inevitabil, va veni, la un moment dat, ziua scadenței din toate punctele de vedere, inclusiv cel politic. Să revin însă la ce au stabilit domnii Constantin Ostaficiuc (PDL), Titu Bojin (PSD), Nicolae Robu (PNL) și Adrian Orza (PNȚCD), cel umilit, dar tolerat în cele din urmă de comesenii USL ca reprezentant al primarului Ciuhandu la întâlnirea care trebuia să tranșeze politic soarta lui Poli. Cei patru au decis cumpărarea întregului pachet de acțiuni de la Marian Iancu, nu numai 51% cât anunțaseră inițial, făcând ca din buricele degetelor să crească optimismul fanilor disperați de perspectiva dispariției Politehnicii Timișoara. Ce s-a schimbat în câteva zile de la încercarea disperată a politicienilor de-a fugi de acest subiect și până la decizia de-a se-nfige și mai adânc cu promisiunile în inimile suporterilor timișoreni cu drept de vot? Cu costuri „fără număr, fără număr”, mergând până la 20 de milioane de euro, vorba lui Titu Bojin? Evident că nimic. Același audit, aceleași date financiare deloc roz la clubul manageriat de Marian Iancu, același timp mai mult decât insuficient ce se scurge până la data limită a depunerii dosarului de licențiere.
Aș vrea să mă înșel și promit că în acest caz am să scriu de 100 de ori în caietul de caligrafie: „C. Ostaficiuc, T. Bojin, N. Robu și G. Ciuhandu (împuternicit A. Orza) sunt oameni de cuvânt. Votați-i pe toți! În același timp!”. Dar până atunci am o senzație apăsătoare că, de data asta, la cacealma nu joacă Marian Iancu, ci mai degrabă capii politicii locale. De ce ar fi periculos să bagi autoritățile publice într-o grămadă urât mirositoare de 51% dintr-o societate comercială cu tot felul de datorii ascunse, cum s-a tot vehiculat prin sfera politicului, iar ditamai rahatul de 100% ar fi mai puțin deranjant pentru nasul fin al edililor? Dacă aleșii nu mai știau pe unde să scoată cămașa când era chemați să decidă intrarea într-o firmă, parte a unei încrengături din grupul BkP, de ce acum ar vota lejeri așa ceva, știind că pot cumpăra o întreagă societate surată cu altele din suveica giuleșteanului? Habar n-am de ce, motiv pentru care socot că prin această manevră se încearcă câștigarea de timp, ba chiar transferarea responsabilității spre un Marian Iancu de la care s-ar aștepta cu sufletul la gură un refuz pentru această cedare de proprietate. Oricum, stimabili aleși locali și județeni, lideri politici magnifici, licențierea o putem pierde numai până la 31 martie, după aia nu ne mai grăbește nimeni.
Comentarii prin facebook