Tinerii „lei” se distreaza in scop umanitar

Cluburile Leo Young Spirit și Leo Timișoara, cu sprijinul celor patru cluburi Lions, adună fonduri pentru Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. Acțiunea are loc vineri, de la 18,30, în clubul Le Cinema.

„Am hotărât să îmbinăm utilul cu plăcutul, așa că strângerea de fonduri va avea loc în cadrul unei petreceri tematice Beach Party. Invitații vor avea parte de distracție pe cinste. Nu vor lipsi tombola cu premii speciale și spectacolul cu muzică și dans. Sper ca tinerii din Timișoara să aprecieze demersul nostru și să vină în număr cât mai mare”, spune Alexandru Tucu, președintele clubului Leo Young Spirit Timișoara.

Banii obținuți din vânzarea biletelor de intrare și din donațiile strânse în timpul desfășurării petrecerii, vor fi destinați exclusiv Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.

De jumătate de secol, Leo înseamnă în primul rând prietenie și ajutorarea semenilor. „Leii mici” luptă să convingă comunitățile în care trăiesc că fiecare membru al acestora poate să contribuie la bunăstarea celorlalți.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

Noi percheziţii, inclusiv în Timişoara, la influencerii lui Călin Georgescu

În această dimineaţă au avut loc noi percheziţii în dosarul privind campania electorală a lui Călin Georgescu.  Procurorii de la Parchetul General au făcut 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș. Percheziţiile au vizat locuințele unor persoane fizice, în cadrul unui dosar penal, ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi percheziţii, inclusiv în Timişoara, la influencerii lui Călin Georgescu
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au două meciuri accesibile acasă

Victoriile sunt obligatorii pentru a mai spera la play-off. SCM winsed.swiss Timișoara înfruntă CSM Galați, în etapa a 24-a a Ligii Naționale de baschet. Partida este programată sâmbătă, 22 martie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Cele două echipe sunt despărțite de șase puncte în clasament: formația viola se găsește pe locul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au două meciuri accesibile acasă
isho.ro

Social vezi arhiva Social

UPT, prezentă la Viena la o importantă reunire internațională pe teme de mediu: Land4Climate

Prin participarea la a 4-a reuniune a consorțiului proiectului Land4Climate, desfășurat recent la Ministerul Federal al Agriculturii, Pădurilor, Regiunilor și Gospodăririi Apelor din Viena, cu o delegație formată din șase membri, dintre care patru membri internaționali, UPT reflectă deschiderea universității către colaborări globale și schimbul de expertiză în domeniul soluțiilor bazate pe natură pentru combaterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, prezentă la Viena la o importantă reunire internațională pe teme de mediu: Land4Climate
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș continuă seria seminariilor online sectoriale România-Israel

Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu partenerul strategic Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează în data de 25 martie 2025, ora 14.00, un seminar online axat pe tehnologii agricole destinate celor care cultivă legume, fructe și flori în seră, sub genericul: ”Tehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș continuă seria seminariilor online sectoriale România-Israel

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București și Ambasada Statului Israel în România, în colaborare cu partenerul strategic Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează în data de 25 martie 2025, ora 14.00, un seminar online axat pe tehnologii agricole destinate celor care cultivă legume, fructe și flori în seră, sub genericul: ”Tehnologii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș continuă seria seminariilor online sectoriale România-Israel
Sala de sport a Universității de Vest Timișoara, ridicată pe strada Oituz, acolo unde este construit și noul campus al Liceului Lenau, urmează să fie modernizată și eficientizată energetic. Instituția de învățământ superior a lansat licitația în vederea găsirii unui executant. Acordul va fi unul de tip proiectare și execuție. Se dorește realizarea unor lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT vrea să modernizeze sala de sport Oituz, cu 4,5 milioane de lei
Prin participarea la a 4-a reuniune a consorțiului proiectului Land4Climate, desfășurat recent la Ministerul Federal al Agriculturii, Pădurilor, Regiunilor și Gospodăririi Apelor din Viena, cu o delegație formată din șase membri, dintre care patru membri internaționali, UPT reflectă deschiderea universității către colaborări globale și schimbul de expertiză în domeniul soluțiilor bazate pe natură pentru combaterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, prezentă la Viena la o importantă reunire internațională pe teme de mediu: Land4Climate
În cursa pentru funcţia de preşedinte al României, după validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, au rămas 11 pretendeţi la cea mai importantă funcţie în stat. Dintre aceştia, şapte sunt susţinuţi de partide sau alianţe de partide, iar patru sunt independenţi. Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, PSD nu are candidat propriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru Palatul Cotroceni. Lista finală a candidaţilor la alegerile prezidenţiale
Primul pas concret spre realizarea ultimului tronson din centura de ocolire a Timișoarei a fost demarat în aceste zile. Pe teren se află specialiștii care fac forajele necesare realizării proiectului tehnic al Centurii Vest. Au început investigațiile de teren necesare elaborării proiectului tehnic din contractul de proiectare și execuție pentru “Varianta de Ocolire Timișoara Vest”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se realizează primele foraje necesare proiectului tehnic pentru Centura Vest/FOTO
În această dimineaţă au avut loc noi percheziţii în dosarul privind campania electorală a lui Călin Georgescu.  Procurorii de la Parchetul General au făcut 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș. Percheziţiile au vizat locuințele unor persoane fizice, în cadrul unui dosar penal, ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi percheziţii, inclusiv în Timişoara, la influencerii lui Călin Georgescu
Echinocțiul de primăvară marchează venirea primăverii din punct de vedere astronomic, iar durata zilei o depășește pe cea a nopții. Pentru anul 2025, echinocțiul de primăvară se produce pe 20 martie la ora 11.01. Dacă din punct de vedere calendaristic primăvara începe la 1 martie, din punct de vedere astronomic primvara debutează atunci când are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi, la ora 11.01, are loc echinocţiul de primăvară
Primăria Timișoara a încasat în contul taxelor și impozitelor locale pe anul în curs suma de 80.112.727,69 lei, din care 55.704.712,26 lei provin de la persoanele fizice și 24.408.015,43 lei de la persoanele juridice. Din totalul plăților, 119.216 au fost efectuate de persoane fizice și 4.805 de persoane juridice. Până la data de 18 martie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a încasat în contul taxelor și impozitelor locale suma de 80 de milioane de lei
Top