Ministerul Afacerilor Europene si managementul fondurilor nerambursabile – I

În data de 30 septembrie 2011, Parlamentul a aprobat înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, condus de Leonard Orban, cu rol de a „coordona structurile care au atribuții în gestionarea fondurilor europene”.

Încă de la început s-a precizat că acest minister este limitat în atribuţii, iar obiectivul principal al acestuia este accelerarea utilizării fondurilor europene. Pentru perioada următoare de programare 2014-2020 se doreşte ca acest minister nu doar să coordoneze ci să preia, „sub pălăria sa”, managementul tuturor programelor care vor fi finanţate din fonduri structurale. E bine? Nu e bine acest lucru?

Înainte de a găsi un răspuns la aceste întrebări, haideţi să trecem în revistă funcţionarea programele operaţionale în România, de cine au fost administrate şi ce probleme au fost sesizate pentru perioada care se apropie de final, 2007-2013.

La nivelul ţării noastre, au fost elaborate şapte programe operaţionale (PO), în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, şi opt programe operaţionale în cadrul Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană”. Cele şapte programe operaţionale sunt: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, Programul Operaţional Sectorial de Transport, Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA).

În conformitate cu HG nr. 497/2004, modificată şi completată de HG nr.1179/2004 şi HG nr.128/2006, s-a constituit o autoritate de management pentru cadrul strategic naţional de referinţă şi câte o autoritate de management pentru fiecare program operaţional. Autoritatea de management reprezintă organismul public la nivel naţional care asigură gestionarea asistenţei financiare din fondurile structurale. Proiectele celor şapte programe operaţionale au fost elaborate de către autorităţile de management responsabile (ministerele de linie), în coordonarea Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, în cadrul grupurilor de lucru inter-instituţionale şi parteneriale.

Autoritățile de management au delegat o parte din sarcini organismelor intermediare, instituțiile desemnate la nivel central, regional sau local de către autoritățile de management sau autoritatățile de plată și care, implementează măsurile din programele operaționale și acționează direct în relația cu beneficiarii finali ai finanțărilor.

Managementul programelor operaţionale au fost trecute în responsabilitatea ministerelor de resort, în continuare vom încerca să analizăm responsabilitatea acestora, și, mai important, eficienţa şi calitatea absorbţiei fondurilor nerambursabile europene.

Poate cel mai eficient program operaţional în ceea ce priveşte modul de derulare, evaluare şi plăţi către beneficiari şi implicit, grad de absorbţie este Programul Operaţional Regional. Acesta este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care este singura Autoritate de Management pentru Program (AM POR), constituită prin Hotărârea de Guvern nr. 243/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 194/2006.

Autoritatea de Management, care este condusă de domnul Gabriel Friptu, director general, deţine întreaga responsabilitate pentru managementul şi implementarea POR, în conformitate cu prevederile Regulamentelor CE şi principiile unei gestionări financiare solide. Cele mai importante responsabilităţi ale AM POR în legatură cu potenţialii solicitanţi sunt elaborarea criteriilor de selecţie a cererilor de finanţare, a metodologiei de evaluare, încheierea contractelor cu solicitanţii selectaţi.

Intermediare ale POR sunt unităţi de implementare la nivel regional, cărora le-au fost delegate o parte din responsabilităţile AM POR, pe baza unui acord-cadru. Organismele Intermediare au contactul direct cu solicitanţii de finanţare prin POR. Sunt 9 organisme de Implementare: opt în agenţiile pentru dezvoltare regională (ADR-uri) şi unul în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, respectiv – Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism – Organismul Intermediar pentru Turism. Printre altele, organismele intermediare îndrumă solicitanţii în elaborarea proiectelor, lansează procesul de depunere de către solicitanţi a cererilor de finanţare, primesc şi înregistrează solicitările de finanţare, sprijină procesul de selecţie, notifică solicitanţii cu privire la rezultatele procesului de evaluare şi urmăresc întregul proces de implementare.

În următoarele articole, vom prezenta căror ministere le-au fost atribuite celelalte programe operaţionale, pentru ca, în final, să facem o analiză a fezabilităţii acestui mod de funcţionare, dar şi a propunerilor de gestionare a fondurilor europene în România pentru perioada 2014-2020.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Top