De câte ori ați auzit, stimați navigatori și navigatoare, după ce Nicolae Robu a ajuns în fruntea Primăriei Timișoara, că în spatele noului edil stă rapacele om de afaceri „Frații Cristescu”? Dar de câte ori fanii rebeli ai echipei Poli n-au suspectat că în umbra primarului ales stă nemilosul Marian Iancu? De foarte multe ori. Habar n-am câți cetățeni ai urbei n-au rezistat cu aceste îndoieli și s-au sinucis de pe urma acestor traume sufletești. Ori câți încă iau antidepresive să nu ajungă la acest ultim gest. Dar știu că multe lucruri ar merge cel puțin la fel de prost și fără ca aceste personaje să jongleze în spatele edilului liberal și-a proiectelor sale, nu numai fotbalistice.
Cel mai bun exemplu în acest sens este funcționarea ACS Poli ca divizie sportivă a USL. Ce poate merge mai prost la Poli decât o administrație încropită pe simpatii de partid? Iar când strategiile sunt făcute de aceste personaje rupte ani buni de fenomen, proiectul ACS riscă să aibă același deznodământ ca referendumul din 29 iulie. De abia acum îmi dau seama ce ușor și inutil ne era să-i înjurăm pe Gheorghe Chivorchian sau pe Daniel Stanciu, oamenii lui Marian Iancu la Poli. Și ce caraghios e să privim acum politici de transferuri pe câteva zeci de mii de euro, buget total, sau salarii medii anuale de 10.000 euro, când sub acest barem mai există doar soluția plății în lăzi de bere, la marginea terenului, după meci.
De ce aș fi oripilat de ideea ca Marian Iancu să ajute noul proiect fotbalistic? Dar hai să nu vorbim numai de Marian Iancu, ci în general de „oameni de afaceri lipsiți de scupule, care vor doar să câștige ban public” de pe urma apropierii de Poli Timișoara, idee săpată adânc în mentalul public. Cu ce m-ar deranja ca „Frații Cristescu” să plătească transferul și, într-o anumită cotă, salariul unui jucător de o valoare pe care bugetul public nu și-o poate permite? La urma urmelor, efectele unor hotărâri de consiliu local în favoarea unui cutare sau cutare om de afaceri își fac efectul și dacă acesta întoarce ori ba banul în folosul fotbalului timișorean.
N-aș avea nicio remușcare ca, de exemplu, la anul, Marian Iancu să ne împrumute o linie de atac de primă ligă, în timp ce Călin Rosemblum negociază un „transfer de senzație” de la Flacăra Făget, pe 1.000 de euro salariu lunar, un abonament cu bărcuța pe Bega și, bonus, un tratament de înălbire a dinților. Cu ce m-ar deranja ca „Frații Cristescu” să achiziționeze o linie mediană de vis, iar Georgică Cornu o defensivă beton pe noile firme înregistrate în Mehedinți? Evident, n-aș avea nimic împotrivă ca firma Drufec să aducă măcar un portar de valoarea celorlalte compartimente, iar alți investitori să stea la coadă pentru a le veni rândul la achiziții la fel cum se înghesuie să mânănce o pâine albă din contractele cu primăria.
Din păcate, n-avem noi norocul ăsta. Ca Iancu, Cristeștii și alții să fie oamenii din spatele primarului la noua Poli. Dar obligatoriu e să ne temem de ei.
Comentarii prin facebook