Săptămâna trecută, Ion Iliescu s-a simțit ca-n tinerețile lui revoluționare. Freamăt mare în fața sediului PSD din Kiseleff, huiduieli, fraternizări, apoi fluierături, reproșuri, amintiri depănate între nea Nelu și o mână de luptătorii din decembrie 1989. Da, Ion Iliescu a fost apostrofat de colegii dumnealui, academicienii, cum ar fi zis Elena Ceaușescu într-o situație mult mai dramatică.
După ce un revoluționar i-a reproșat cooperant președintelui de onoare al PSD că pe vremea lui Ceaușescu a dus-o mai bine, Ion Iliescu a replicat cu o întrebare cheie: „Dar în 2000-2004 cum a fost?”. Fix la subiect. În loc să pornească o discuție ca-ntre pensionari și să recunoască de față cu revoluționarul că și el a dus-o mai bine pe vremea lui Ceaușescu, Ion Iliescu n-a făcut altceva decât să-i amintească revoluționarului cine le-a dat „cașcavalul” și cine le-a suspendat indemnizația din legea 283.
Nu vreau să par fără inimă în fața dificultăților financiare prin care trec familiile ce trăiau din aceste indemnizații. Nici măcar nu vreau să fiu acuzat că m-aș bucura de capra moartă a celor ce nu mai încasează renta de 2.200 lei de la stat, invidios fiind că n-am ajuns și eu pe lista luptătorilor cu patalama, deși participarea total dezinteresată la evenimentele din decembrie 1989 mi-ar fi permis-o. Consider că aceste recompense sunt meritate de mulți revoluționari și că un stat care nu ar fi afectat de criza financiară ar putea acorda în continuare aceste indemnizații, cu condiția ca revoluționarii să-și facă curățenie și să-și elimine impostorii acceptați cu atâta indiferență pe vremea când partidele plăteau în acest mod diverse servicii electorale.
Că așa au stat lucrurile (și încă stau) ne-o confirmă și dialogul dintre Ion Iliescu și revoluționarul indignat. E adevărat, pe vremea lui Adrian Năstase s-au acordat prin lege aceste sume de bani sub formă de indemnizații, iar pe vremea lui Boc au fost sistate. Presa centrală a relatat cum unul dintre protestatarii din Kiseleff îi reproșa lui Ion Iliescu faptul că PSD a revenit la guvernare de patru luni și problema indemnizațiilor nu a fost rezolvată încă, deși ei au stat în frig „la minus 22” de grade să strige „Jos Boc”.
Adică omul a venit după soldă. Și Timișoara a dat țării o salbă de revoluționari autodeclarați social-democrați pur sânge. Înainte de căderea Guvernului Boc, i-am văzut foarte activi, cu megafoane în stradă. În campania de suspendare a lui Băse, jar au mâncat la apariția în centrul orașului a unor personaje ca MRU sau Daniel Vighi, aflate în promenada cămășilor albe cu papion. De parcă centrul orașului era al lor, cu titlu în cartea funciară. Acum e liniște. Nu tu o grevă a foamei, nu tu o pichetare care să atragă atenția Guvernului Ponta că în decembrie 1989 nu s-a murit degeaba, iar în februarie 2012 nu s-a dârdâit pe de-a moaca.
Să nu tacă, riscând astfel să rămână și înțelept, Victor Ponta s-a băgat în vorbă și a avertizat că nu va da bani revoluționarilor făcuți de PDL. Aici e o discuție pe marginea unei frânturi de logică. Nu știu, o fi făcut și PDL revoluționari pe bandă rulantă, cum era pe vremea pedeseristului Bebe Ivanovici, dar dacă un partid politic a avut curajul să taie macaroana asta cu plata impostorilor la grămadă cu a revoluționarilor veritabili, păi atunci partidul ăsta a fost PDL, nu PSD.
Vorba unui revoluționar înțelept la întâlnirea contondentă cu Ion Iliescu. „Nu se poate să vă bateți joc de noi! Ce, suntem câini? Am ajuns milogi?”, s-au intrebat protestatarii, arătând încă o dată cât de valabilă e maxima aia cu mintea românului cea de pe urmă.
Comentarii prin facebook