Hoții au dat atacul, în noaptea de duminică spre luni, în magazinul Unicarm din Calea Şagului. N-au plecat cu mâinile goale, ci au lăsat în urmă o „gaură” de 90.000 de lei.
Apelul la 112 a fost făcut de şefii de magazin, în cursul nopţii. Ei au declarat că uşa magazinului a fost forţată şi că, dintr-un birou, a dispărut o cutie metalică plină cu bani, bonuri de masă şi cartele reîncărcabile.
Magazinul are camere de supraveghere, dar numai cele din exterior funcționau. Rezoluția imaginilor este însă foarte slabă, astfel că oamenii legii nu au putut identifica hoţii. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări.
Din imaginile obținute de pe camerele de supraveghere se poate vedea că în jaf au fost implicate trei persoane. Acestea au venit cu mașina, pe care au parcat-o mai departe de magazin. Unul dintre cei trei a rămas de șase, iar ceilalți doi au trecut la acțiune. În trei minute, ei au tăiat cu flexul bara de la intrare, au pătruns în interior, au luat seiful și au ieșit. Până au ajuns cei de la pază, hoții plecaseră.
Acum două luni, magazinul Unicarm de pe strada Muzicescu a fost spart prima dată. La vremea respectivă, hoții au furat toate pachetele de țigări de la casele de marcat. Ei nu au fost prinși încă.
Comentarii prin facebook