Patrula permanentă a Poliției Locale de pe strada Aurelianus, în Complexul Studențesc, a devenit spaima șoferilor care circulă haotic în zonă. Aproape 100 au fost sancționați în doar o săptămână.
Poliția Locală a instituit patrule permanente pe strada Aurelianus, în zona șaormeriilor și gogoșeriilor. „Au existat foarte multe sesizări referitoare la nerespectarea indicatoarelor rutiere și circulația haotică a autovehiculelor în zonă. După acțiunile efectuate, s-a constatat că, într-adevăr, pe această stradă se încalcă frecvent legislația”, spune Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.
Astfel, într-o săptămână, au fost amendați 94 de șoferi: 17 pentru oprire, staționare în locuri interzise, respectiv 77 pentru circulația pe strada respectivă fără respectarea indicatorului „Acces interzis”.
Comentarii prin facebook