Cerere in casatorie pe ponton, la concertul Filarmonicii Banatul / FOTO

Lebede, pisici, oi, sultani, focuri de artificii și… o cerere în căsătorie. Acesta a fost „arsenalul” concertului de duminică seară al Filarmonicii Banatul, desfășurat pe malul Begăi. Concert-maistrul filarmonicii, Cătălina Costin, a fost cerută de soție în aplauzele spectatorilor.

Vremea a ținut cu timișorenii duminică-seară și, deși meteorologii anunțaseră ploaie, n-a căzut niciun strop care să pună în pericol concertul filarmonicii. Pe post de maestru de ceremonii a fost Ioan Coriolan Gârboni, care s-a ținut de glume toată seară. Chiar și primarul Nicolae Robu a ajuns la timp, pentru ca evenimentul să poată începe la ora anunțată, 21. În program au fost lucrări de A. Haciaturian, N. Rossi, J. Strauss, Andrew Lloyd Weber, Rimski-Korsakov, Rossini și, pe final, „Pinii din Roma”, ai lui Respighi.

S-a cântat de pe bărci, atât trompetistul Corneliu Meici, cât și sopranele Alina Todea și Maria Virginia Onița făcând senzație prin aparițiile lor teatrale. Tradițional, sportivii CSS1 Timișoara au adus steagurile statelor membre ale UE, iar bărcile-lebădă au „dansat” vals în fața orchestrei și a invitaților. Două soliste din Coreea de Sud au dat viață „Duetului pisicilor”, de Rossini, fiind aplaudate la scenă deschisă pentru interpretarea lor extrem de vie. Între timp, pe Bega a apărut și o barcă-șoarece, care a cules bucățile de cașcaval de butaforie aruncate de pe mal.

Concert-maistrul filarmonicii, Cătălina Costin, a fost vioara întâi în „Șeherezada”, de Rimski-Korsakov. Interpretarea ei de pe ponton a fost completată de un dans-luptă al bărcilor, învingătorul ajungând în fața orchestrei, pentru o reprezentație completă. Ce a urmat a luat-o prin surprindere pe Cătălina Costin, care s-a trezit cerută în căsătorie în fața publicului care, inițial, a crezut că faza era regizată. După ce au realizat că sunt în fața unui moment 100% autentic, spectatorii au început să aplaude!

Concertul a continuat cu… oi și lupi, cu singurul cântăreț la duduk din România, Cosmin Bălean, cu echipele Salvo dirijând butaforia, și s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, care a aprins timp de minute bune cerul Timișoarei. Au urmat, evident, un bis, dar și o promisiune a lui Coriolan Gârboni, de organizare, cât de curând, a unui nou concert ieșit din tipare. De la un director de filarmonică obișnuit să-și ducă artiștii pe aeroport, în unități militare sau, pur și simplu, în stradă, o astfel de promisiune nu poate fi decât o… „amenințare” abia așteptată. (foto: Constantin Duma)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

andrei a spus: (mai 13th, 2013 at 10:43 )

fotografii foarte slabe pt cel mai citit ziar online din timisoara..pacat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO

Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, au ajuns deja pe șantier. Cel mai important, în luna decembrie ar urma să înceapă forarea efectivă. Informațiile au fost furnizate de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa

La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea are timp să reespire. Pe mai multe fronturi, jucătoarele de la CSM ţin steagul Banatului sus. Miercuri, de la ora obişnuită, 18.30, trupa de pe malul Timişului are un meci interesant pe teren propriu, contra CSM Constanţa, în prima ligă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După victoria din Giuleşti, Lugojul vrea puncte şi în meciul cu CSM Constanţa
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital

Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între două tramvaie, în zona Badea Cârțan din Timișoara. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport personal si victime multiple și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciocnirea giganților: accident cu tramvaie! Două persoane au fost transportate la spital
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România

Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul <b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea lipsă din autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, au ajuns deja pe șantier. Cel mai important, în luna decembrie ar urma să înceapă forarea efectivă. Informațiile au fost furnizate de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO
În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au fost finalizate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică (județ Caraș-Severin) și cele de amenajare a albiei râului Oravița în intravilanul localității amintite. Încă din anii 80, barajul Oravița Mică, realizat în secolul al XVIII-lea, datorită duratei mari de funcționare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a reabilitat integral barajul și albia râului de la Oravița
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele sale, rezultat din pasiunea și dorința unor designeri cu experiență. Aceștia și-au propus să creeze ținute care să celebreze frumusețea și delicatețea femeii moderne, fie ea visătoare și romantică sau puternică și realistă. Produsele VESSMARY sunt concepute pentru a răspunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul <b>VESSMARY: De 11 ani, redefinind eleganța feminină în România</b>
Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara a găzduit sâmbătă, 16 noiembrie, a XI-a ediție a concursului interjudețean de recitare în grai bănățean ,,Mândru mi-s că-s bănățan’’, proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș prin Programul de finanțări pentru cultură și tineret – TimCultura 2024 și implementat de Asociația de părinți ,,Mlădițe însorite’’. Au participat peste 100...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tradiţii păstrate! Mândru că mi-s bănăţan, un concurs ce creşte în valoare de la an la an/FOTO
O porțiune din Calea Urseni, care se află în administrarea comunei Giroc, ar urma să fie preluată de Primăria Timișoara. Proiectul care va fi propus la vot consilierilor locali timișoreni prevede preluarea, în vederea modernizării străzii, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ teritorială. Proiectul Primăriei Timișoara prevede reabilitarea benzilor de circulație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea să preia o parte din Calea Urseni, în vederea modernizării
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că în perioada 19 noiembrie – 20 decembrie, pentru a permite efectuarea unor lucrări de consolidare a carosabilului, sunt instituite restricții de circulație pe autostrada A1 Deva-Nădlac, gradual, în funcție de zona de executare a lucrărilor, prin închiderea benzii de urgență, respectiv a câte unei benzi de circulație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunt restricții pe A1, în zona Margina – Traian Vuia
Universitatea de Vest Timișoara a organizat, la București, în perioada 11-13 noiembrie, a treia ediție a cursului de formare de competențe avansate in diplomație si securitate, “Advanced Diplomacy for Peace, Security and Defence”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu EGMONT – Institutul Regal pentru Relații Internaționale al Belgiei, sub egida Colegiului European de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest a susținut un curs despre diplomație la București
Români vor merge duminică la vot pentru a-și exprima opțiunea pentru președintele României, fiind programat primul tur al alegerilor pentru șeful statului. La nivelul județului Timiș vor fi deschise 619 secții de vot. Din totalul acestora, 207 sunt pe Timișoara. Secțiile de votare sunt deschise între orele 07:00 – 21:00. Alegătorii care la ora 21:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se va desfășura procesul electoral la alegerile de duminică. În Timiș vor fi 619 secții de vot
Top