Pe zi ce trece, nervii timișorenilor sunt puși tot mai greu la încercare de lucrările care au demarat la Podul Michelangelo, pentru construirea unui pasaj subteran. În mod cert, având în vedere traficul extrem de aglomerat în acea zonă, o astfel de lucrare era necesară pentru Timișoara. Aici nu intră nici cea mai mică discuție. Din păcate, nu întotdeauna intențiile cele mai bune ajung să fie puse în practică în cele mai bune condiții. Iar lucrările de la acest pasaj pare să dovedească cu prisosință acest lucru.
Licitația pentru adjudecarea lucrării s-a făcut în sistemul „păcănele” (on-line), contând exclusiv prețul. A fost adjudecată de o asociere între CCCF Drumuri și Poduri Timișoara și SC Drumuri Municipale (SDM), ultima fiind firma Consiliului Local Timișoara. Specialiștii în domeniu susțin că adjudecarea lucrării s-a făcut la un preț de dumping. Caz în care constructorii ori vor face rabat de la calitate, ori vor încerca vechea metodă a presiunilor pe autorități pentru majorarea prețului, prin deja celebrele acte adiționale.
Și iar se pot găsi „tradiționale” motive: ba că proiectul n-a fost bun, ba că s-au descoperit unele probleme necunoscute sau că era plin de conducte și căblăraie în subteran. Fiind vorba de bani europeni, e totuși mai greu să umfli prețurile, dar se poate interveni de la bugetul local. Trebuie spus că metoda licitației electronice, în mod normal, înlătură aranjamentele. Asta, dacă actele adiționale nu sunt premeditate.
Problema este că o astfel de lucrare care blochează un întreg oraș trebuie încredințată prin alte metode. Respectiv, să conteze foarte mult și durata de execuție. Mai mult, trebuie căutate firme puternice, care au potența de-a finaliza execuția. Nu vreau să marșez pe speculațiile că firma lider de asociere ar fi apropiată de USL, motiv pentru care a fost avantajată la licitație. Mai exact, a fost lăsată să meargă pe prețul de dumping.
Însă trebuie spus că ambele firme au mari probleme. CCCF avea sub zece angajați în momentul în care și-a adjudecat licitația. Despre utilaje nici nu mai trebuie vorbit. Asta, după ce a concediat 200 de muncitori și intrase în pragul insolvenței. Are nenumărate datorii la tot felul de firme timișorene, unele putând claca, dacă nu-și recuperează banii. Pentru a demara lucrarea, au fost transferați muncitori de la firma mamă din București. La fel, SDM a fost ajutată de municipalitate cu patru milioane de lei, deci aproape un milion de euro, pentru a-și achiziționa materiale și carburanți. Mai mult, SDM are în portofoliu cele mai mari lucrări care au fost demarate în oraș (Musicescu, Cloșca, Timișoara – Giroc) și e greu de înțeles cum poate să le ducă pe toate.
Toate acestea s-au văzut din startul lucrării. Care a început cu două săptămâni întârziere. În loc să se lucreze și noaptea, și în week-end, nu se lucrează nici măcar în obișnuitele opt ore pe zi. Fiindcă firmele n-au forță financiară pentru a-și plăti muncitorii. Murphy spunea că orice lucru care începe bine se sfârșește prost. Dacă însă începe prost – precum lucrarea de față – neapărat se va termina și mai prost. Iar ca pasajul să fie gata la termen (18 luni) devine un vis tot mai îndepărtat. Cât despre răbdarea timișorenilor, are și ea o limită. La urma urmei, dacă lui Michelangelo i-au trebuit nouă ani ca să finalizeze Capela Sixtină, de ce pasajul Michelangelo s-ar face mai rapid?
Comentarii prin facebook