Pe cand anul marilor inceputuri?

Am fost anunțați pe final de 2013 că anul acesta va fi anul unor mari finalizări. Autorul acestei promisiuni este, ați ghicit!, primarul liberal Nicolae Robu, care a ratat la ceas de bilanț prilejul de a fi mai modest. Deși mă bucur nespus pentru dumnealui că a fost sănătos, totuși nu cred că această plăcută stare este o realizare cu care să te lauzi ca primar ales de 50% dintre contribuabili cu votul exprimat, ci eventual o mulțumire a ta ca om sau pacient, în fine. Dar să revenim la bilanțul primarului Robu de unde am aflat că dumnealui a început toate proiectele promise, mai puțin cel cu luminile pe Bega. Chiar dacă nu sunt de acord cu acest sumar al realizărilor sale pe 2013 (am exemplificat contrariul de atâtea ori), în apărarea primarului aș spune că finalizarea proiectelor lucrate de administrația Ciuhandu nu este puțin lucru. Cu atât mai mult cu cât neajunsurile tipic românești din timpul derulării lucrărilor au fost încasate din plin de edilul liberal la capitolul imagine.

Însă cât de harnic ar fi în intenția sa de a termina rapid ce a început ex-primarul Ciuhandu, Nicolae Robu tot nu poate confisca integral meritul realizării acestor proiecte-pilot în dezvoltarea Timișoarei. În permanență, actualii prieteni și viitorii adversari politici îi vor aminti, în mijlocul unor crâcene dispute electorale, că edilul liberal că n-a făcut decât să muncească pe ideile altuia, ale lui Gheorghe Ciuhandu. Ceea ce, chiar dacă până la un punct nu ar fi o remarcă falsă, ar confirma folosirea țărănistului ca ecuson electoral la reverele încărcate cu trandafiri ale unui fost viceprimar. Una peste alta, timpul nu mai are răbdare cu Nicolae Robu, iar anul 2014 ar cam trebui să fie anul lansării propriilor mari proiecte, cu tot refuzul guvernului de a finanța Timișoara de la bugetul central și fără banii europeni râvniți dintr-un alt exercițiu bugetar multianual.

Poate că pesedistul Sorin Grindeanu se întreabă neliniștit ce va termina el în cazul că va ajunge primar în 2016, dacă Nicolae Robu nu începe niciun proiect de lăsat pe termen lung moștenire. Dar cum nu cred că se va ajunge la astfel de deznodăminte electorale și cum nici Grindeanu nu mă cheamă, îl întreb direct pe primarul liberal când începe pasajele alea mult anunțate, când încep sala polivalentă, stadionul, ideea cu tramvaiul pe Republicii, un mall cultural (un concept mai vechi) și câte altele, pe care, dacă nimeni nu le pune măcar piatra de temelie anul acesta, vom îmbătrâni așteptând să ni le facă altcineva cu banii guvernului.

>Aruncând în permanență vina pe lipsa de alocări de la centru, pe calendarul bugetării de la Uniunea Europeană, primarul Robu nu va face decât să se înscrie în linia „tromboanelor” USL aruncate pe piață de la venirea PSD și PNL la putere și să potențeze zestrea de realizări pe care Gheorghe Ciuhandu a lăsat-o unei Timișoare, culmea, plictisite tocmai de lipsa de perspectivă și de elan reformator.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (ianuarie 10th, 2014 at 02:21 )

CÎT DE MULT CONTEAZĂ FAPTUL CĂ BANATUL -TIMIȘOARA NU ARE OAMENI ÎN PARLAMENT CARE SĂ ȘTIE SĂ PUNĂ PUNCTUL PE I.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.