Primele două zile ale anului au fost liniștite din punct de vedere al accidentelor grave, dar polițiștii au lăsat totuși fără permise opt șoferi. Alți conducători auto au primit diverse amenzi pentru faptele de „vitejie” săvârșite în trafic.
Sediul PSD si momentul de glorie al lui Petrica Folica
Retrospectivă cronologică (V) Petrică Folică a fost fără îndoială omul lunii septembrie. Dintr-un ilustru consilier PP-DD necunoscut, Folică a ajuns deopotrivă, urât și iubit. Motivul acestei celebrități ocazionale a fost votul său împotriva vânzării sediului PSD, în condițiile în care era nevoie de un singur vor pentru ca afacerea să fie concretizată. 1 septembrie. Prima…
Senatorul Iovescu se „sacrifica” daca nimeni nu vrea sefia PP-DD Lugoj
A condus aproape un an, din postura de interimar, organizaţia PP-DD Lugoj, dar senatorul Ioan Iovescu susţine că alegerile în filială sunt foarte aproape. El a declarat mereu că nu va candida la alegerile interne, însă acum şi-a nuanţat discursul. Iovescu ar putea candida, pentru că nu a găsit suficienţi doritori care vor să ajungă şefi la PP-DD Lugoj.
Weihnachtsmarkt-ul de Shanghai
Când și-a întemeiat primul mandat de domnie administrativă, primarul Nicolae Robu a promis că schimbă aproape totul, de la dimensiunea unor pasaje rutiere, unele reguli mai vicioase în instituție, numele unor directori de servicii sau de regii și până la aspectul Pieței Operei de sărbători.
Vremuri grele la Urgente: un singur medic pe tura la SMURD
Apelurile false la 112 şi bolnavii care solicită ambulanţa, deşi nu prezintă urgenţe, îngreunează munca personalului medical, şi aşa este insuficient. Pe o tură SMURD lucrează un singur medic, iar la Serviciul Ambulanță sunt doar patru doctori.
Timisoara va fi in santier si in 2014
Subpasajul Michelangelo urmează să fie finalizat până în septembrie, sunt în plină desfășurare lucrările de reabilitare a centrului istoric și primarul Nicolae Robu ar vrea să înceapă și cel puțin un șantier la un pasaj pe sub calea ferată. În plus, vor fi extinse două linii de troleibuz.Așa va arăta, teoretic, urbea de pe Bega în noul an.
Poli vrea cei mai buni fotbalisti de la UTA, dar in special un mijlocas tehnic
Poli caută cu disperare jucători care să acopere două posturi. Este vorba despre un post în ofensivă şi un altul în linia mediană. Staff-ul tehnic şi conducerea clubului timişorean vor să se orienteze spre un jucător tehnic la mijlocul terenului, care ar trebui să aducă mai mult spectacol în jocul formaţiei din Liga I.