Polițiștii locali au dat iarăși iama în Complexul Studențesc în căutarea localurilor care vând alcool. Printr-o hotărâre a consiliului local din 2012, a fost interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în perimetrul Complexului Studențesc. Decizia este însă respectată de puține localuri, dar, paradoxal, la controale, și mai puține sunt prinse în ofsaid.
La ultima descindere, polițiștii au descoperit o singură unitate unde se vindea alcool. Este vorba de fast-food-ul Pret-a-manger, deținut de SC Illinois Com SRL. Firma a fost amendată cu 2.500 de lei. Potrivit Poliției Locale, este cea de 16-a amendă pe care firma în cauză o primește de anul trecut încoace. Până acum, amenzile cumulate s-au ridicat la suma de 32.500 de lei. În anul 2012, aceeași firmă a dat în judecată primăria, pe motiv că studenții se plimbă fără drept prin fața localului, solicitând despăgubiri de 1,3 milioane de lei. Culmea, într-o primă instanță a avut câștig de cauză, lucru care l-a deranjat enorm la acea vreme pe primarul Nicolae Robu.
Comentarii prin facebook