Dinozauri şi alte reptile uriaşe pun stăpânire pe parcarea mall-ului, în primele zile din luna mai. Cea mai mare expoziţie de dinozauri robotizaţi din Germania a ajuns pentru a doua oară la Timișoara. În acest an, cei mici vor putea chiar să… călărească un T. Rex!
Toți cei care vor veni la mall vor putea vedea, în parcare, o expoziție mai puțin obișnuită. Circa 30 de replici la scară mare ale unor dinozauri care au stăpânit Pământul acum sute de milioane de ani vor fi expuse în zonă, în mărime XXL. „Vizitarea expoziţiei va fi cu atât mai interesantă pentru copii, cu cât majoritatea impunătorilor dinozauri sunt robotizaţi, se mişcă şi scot sunete. În plus, cei curajoşi vor avea posibilitatea să călărească pe un T. Rex uriaş. De asemenea, copiii vor avea la dispoziţie spaţii de joacă, unde îşi vor testa abilităţile de cercetători, descoperind fosile”, spun reprezentanții Iulius Mall. Dino Expo va fi deschis în intervalul 1-11 mai, între orele 15 și 20, iar sâmbătă și duminică, între 11 și 20.
Comentarii prin facebook