Pana sa dea drumul la festivaluri, primaria face drumul bun spre Padurea Verde

Primăria se pregătește pentru mutarea festivalurilor berii și vinului de la stadion, la Pădurea Verde. În următoarea lună, strada Avram Imbroane va fi extinsă la patru benzi, iar pe strada Gheorghe Adam, fostă Spitalul Nou, va fi reasfaltată.

reabilitare

Viceprimarul Dan Diaconu a anunțat, marți, începerea a două lucrări importante de reabilitare a unor străzi. Este vorba despre strada Avram Imbroane și, în aceeași zonă, de strada Gheorghe Adam, fost Spitalul Nou. „Blocajele în zona Imbroane sunt frecvente. Aceste lucrări servesc la cel puțin trei importante obiective, pentru locuitorii din zonă, pentru necesitățile platformei industriale și pentru momentele în care există evenimente de amploare fie la Muzeul Satului, fie în zona Pădurii Verzi”, explică Diaconu. Concret, strada Imbroane, pe o lungime de 520 metri, pe tronsonul cuprins între UMT și Muzeul Satului, va fi extinsă la patru benzi. La finalul lucrărilor, strada va avea 14 metri lățime. Lucrările încep în această săptămână, sunt programate să dureze 30 de zile și vor costa un milion de lei. Cea de-a doua stradă care va intra în reabilitare este str. Gheorghe Adam, care face legătura între trecerea la nivel cu calea ferată din zona Continental până pe Calea Lugojului. Este vorba, conform lui Diaconu, de una dintre cele mai degradate artere din Timișoara. Lucrările vor fi executate pe o lungime de 676 metri, cu termen de executare tot de 30 de zile, la un preț de 1,2 milioane de lei. Acestea includ înlocuirea stratului de asfalt și reparația trotuarelor, dar nu și intervenții la utilități, pentru care primăria vrea să obțină fonduri europene. Ambele lucrări vor fi duse la bun sfârșit de SC Superconstruct. Vestea bună pentru locuitorii din zonă este că nu va fi întreruptă circulația tramvaielor, urmând ca intervențiile să fie făcute noaptea. Vor exista însă unele restricții de trafic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO

Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan îşi consolidează poziţia în PNL. A fost reales preşedinte cu un scor covârşitor

Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Liberal l-a ales pe Ilie Bolojan în funcția de președinte cu un vot covârşitor. Din 1844 delegați prezenți, au fost 1842 voturi exprimate, din care 1769 voturi pentru și 73 anulate. Noua echipă de conducere a PNL redusă la un prim-vicepreşedinte, un secretar general şi opt vicepreşedinţi. Congresul extraordinar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan îşi consolidează poziţia în PNL. A fost reales preşedinte cu un scor covârşitor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Încă o lovitură imensă pe piața transferurilor! Alexandru Băluță vine la Poli

Alexandru Băluță (32 de ani) a semnat oficial cu Poli Timișoara, echipă nou-promovată în Liga 2, marcând una dintre cele mai spectaculoase lovituri pe piața transferurilor din eșalonul secund românesc, conform gsp.ro. Jucătorul a sosit din postura de fotbalist liber de contract după despărțirea de clubul turc Boluspor. Conform jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă o lovitură imensă pe piața transferurilor! Alexandru Băluță vine la Poli
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Pe drumul dintre Deta și Cruceni s-a ajuns, la ambele tronsoane la etapa turnării primului strat de asfalt. La porțiunea dintre Livezile și Cruceni lucrările nu sunt la fel de înaintate ca și pe prima porțiune. Evoluția din ultima perioadă arată că șantierele pentru consolidarea DN 59B Deta – Livezile și Livezile – Cruceni au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început turnarea primului strat de asfalt pe DN 59B, între Deta și Cruceni/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alexandru Băluță (32 de ani) a semnat oficial cu Poli Timișoara, echipă nou-promovată în Liga 2, marcând una dintre cele mai spectaculoase lovituri pe piața transferurilor din eșalonul secund românesc, conform gsp.ro. Jucătorul a sosit din postura de fotbalist liber de contract după despărțirea de clubul turc Boluspor. Conform jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă o lovitură imensă pe piața transferurilor! Alexandru Băluță vine la Poli
Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Liberal l-a ales pe Ilie Bolojan în funcția de președinte cu un vot covârşitor. Din 1844 delegați prezenți, au fost 1842 voturi exprimate, din care 1769 voturi pentru și 73 anulate. Noua echipă de conducere a PNL redusă la un prim-vicepreşedinte, un secretar general şi opt vicepreşedinţi. Congresul extraordinar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan îşi consolidează poziţia în PNL. A fost reales preşedinte cu un scor covârşitor
Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu, fostă senatoare de Timiş, au ca termen ziua de luni, 22 iunie. ora 12.00, pentru a demisiona din partid. În caz contrar, vor fi excluşi din PNL. Decizia s-a luat cu unanimitate de voturi în cadrul Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal. Congresul extraordinar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL începe curăţenia de vară. Cinci membri, daţi afară din partid. Printre ei şi fosta senatoare de Timiş, Alina Gorghiu
Mai o zi până la reunirea lotului Politehnicii! Clopoțelul revederii va suna luni, la ora 18 pentru „noua” trupă viola, care va face primul antrenament al verii la Baza Adrian Stoicov. În perioada 14-24 iulie alb-violeții vor efectua cantonamentul de vară la Rogla, în Slovenia, țară unde s-a mai pregătit și în urmă cu 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se reunește luni! Merge în cantonament în Slovenia și va avea echipă a doua în Liga 3
Patru investiții realizate în domeniul infrastructurii rutiere administrate de Consiliul Județean Timiș se află în faza de finalizare. Sunt lucrări realizate în zone diferite ale județului, dar care urmăresc același obiectiv: drumuri mai sigure și acces rapid pentru locuitori, transportatori și serviciile de urgență. Prima, între Parța și Petroman, pe DJ 593B a fost construit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru obiective din domeniul rutier, administrate de CJ Timiș, sunt aproape de finalizare în urma reabilitării/FOTO
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 Timișoara au obținut un rezultat deosebit la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, clasându-se pe Locul al II-lea în competiția organizată de Crucea Roșie Română. Desfășurată într-un an cu o semnificație aparte, marcat de aniversarea a 150 de ani de activitate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de la Gimnaziala 18 sunt sanitari pricepuți
Cum inteligența artificială a început să erodeze legătura dintre educație și stabilitate profesională Una dintre cele mai puternice promisiuni ale lumii moderne începe să se fisureze: dacă înveți suficient, vei fi în siguranță. Generații întregi au crescut cu această idee. Diploma era mai mult decât o hârtie. Era un contract nescris cu viitorul. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diploma nu mai este o promisiune
Astăzi, la ora 11.24, România va marca solstițiul de vară, Soarele atinge punctul maxim pe bolta cerească. Solstițiul de vară este şi momentul în care începe vara astronomică. Evenimentul aduce cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an, ziua fiind de 15 ore și 32 de minute. După momentul Solstiţiului de vară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi are loc solstiţiul de vară. Începe vara astronomică şi se înregistrează cea mai lungă zi din an
Top