Spaimele blajinului primar Robu

E bine când unui primar îi este frică de lege, de consecințele încălcării ei. Prea mulți au ajuns pe mâna DNA pe motiv că în actul de administrație au făcut tot felul de șmenuri avantajoase propriilor interese. Ori că din prostie au ajuns să dea cu subsemnatul la Curtea de Conturi pentru proastă gestiune a banilor comunității. Ba chiar unii sunt supărați că acestă instituție a devenit un fel de poliție politică ce ia în colimator mai degrabă primarii opoziției, ceea ce face ca unii edili să aibă idei, dar să nu mai aibă și curajul să deschidă tot soiul de proiecte din cauza invocatei presiuni venite din partea Curții lui Nicolae Văcăroiu. Ca de obicei, se plâng și cei cu motive să se plângă, și cei care își ascund neputința ori poftele infracționale în spatele acestei teorii.
Primarul Nicolae Robu este un primar sperios din acest punct de vedere și spuneam că e bine ca unui edil să-i fie frică de brațul legii. Numai că nu este tocmai eficient pentru comunitate să ai un edil prea șocat de relația cu instituțiile de control, de justiție la urma urmelor. Pentru un primar de mare municipiu nu este suficient să spui că respecți legea, iar asta îți ocupă tot timpul și lista cu realizări. Degeaba spune primarul Nicolae Robu că nu semnează un contract cu nu știu ce firmă pentru îngrijirea parcurilor din Timișoara pentru că-i e teamă să nu calce pe bătătură legea. Primarul moral trebuie să fie și eficient dacă vrea să fie sigur că va fi reales în 2016. Căci peste un an, de alegerile locale, nu poți veni în fața populației cu argumentul că nu ai parcuri întreținute, dar că el, omul, candidatul, e curat în fața legii.
O altă reținere a primarului Robu este cea a atacării frontale a problemei imobiliar-țigănești. După ce a făcut senzație cu anunțul că luptă până la ultima picătură de sudoare impotriva turnulețelor de neam prost, Nicolae Robu se dă la o parte și lasă acțiunea pe mâna juriștilor primăriei. Tot „jihadul” ăsta clamat în numele sfintei discipline urbanistice se rezumă la notificări trimise de primărie și la acțiuni în justiție, adică exact lanțul instituțional care le-a și permis șerifilor de clanuri țigănești să devină mari proprietari în multe vile din centrul Timișoarei. Nu știu câte amenzi le-au fost „tăiate” acestor cetățeni, dar poate că n-ar fi rău ca țiganii în cauză să tot fie sancționați de zece, douăzeci de ori, iar apoi deschise procese în intenția executării rău platnicilor pentru sumele datorate municipalității. Cu casă cu tot.
O altă temere care-l face prea „moale” pe primarul Nicolae Robu este legată de poziția sa în problema însemnelor și culorilor fotbalului timișorean. E caraghios să-ți vopsești trecerile de pietoni, autobuzele, tramvaiele în alb-violet, dar tu joci de trei ani în alb-negru. De frica cui? A lui Marian Iancu? A masei credale? A Federației Române de Fotbal? Să fim serioși. Timișoara nu ar fi riscat nimic dacă juca în diferite combinații de violet nici când Iancu era în libertate, cu atât mai puțin acum, că este încarcerat pentru mulți, mulți ani. Dosarele acestuia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane au fost returnate în ograda federației române, de unde, firește, nimeni nu își va asuma o răspundere în această speță. Doar lipsa de interes pentru acest aspect din partea oficialilor ACS Poli și teama lui Nicolae Robu au făcut ca echipa care joacă pe „Dan Păltinișanu” – așa Poli-Recaș cum e ea – să nu joace în dungi, romburi sau pătrățele violet-negru, violet-negru-alb, culori asociate cu denumirea Poli, nu Politehnica. Lucru pe care cei de la ASU, dotați cu mai multe „ouă”, îl știau de multă vreme.