Aghiotant al lui Frunzaverde, prins in flagrant cu o spaga de 20.000 de lei

Vicepreședintele PNL al CJ Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost prins în flagrant de procurorii DNA Timișoara, în timp ce lua o șpagă de 20.000 de lei. Ghiorghioni este cunoscut ca fiind un om de casă al președintelui CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

ionesie

Potrivit Mediafax, banii proveneau de la un om de afaceri care aștepta în schimbul lor facilități în obținerea unui contract. Potrivit sursei amintite, banii erau puși într-o revistă care i-a fost înmânată lui Ionesie Ghiorghioni chiar în biroul acestuia de la CJCȘ. Mita cerută în acest caz ar fi fost de 10% din contract. Printr-un comunicat oficial, DNA transmite că marți au fost efectuate șase percheziții în Reșița și alte localități din județ, dintre care una la sediul unei instituții publice, restul fiind la persoane fizice. Cercetările vizează „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada ianuarie 2013 – martie 2015”, se mai precizează în comunicatul DNA. Ghiorghioni va fi audiat la sediul DNA Timișoara. (sursa foto: www.caon.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rusinika a spus: (mai 12th, 2015 at 19:25 )

frunzaverde de cicoare, mare e iubirea mare!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Tristețe pe „Dan Păltinișanu”. Politehnica pierde în fața celor de la Daco Getica

ASU Politehnica, care a obținut trei puncte după două jocuri, părea favorită certă în partida cu Daco Getica, două eșecuri în două jocuri și fără gol marcat. Însă planurile de acasă nu se potrivesc cu cele de la fața locului. Prima repriză a fost echilibrată, cu șanse la ambele porți. ASU Politehnica s-a bazat mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tristețe pe „Dan Păltinișanu”. Politehnica pierde în fața celor de la Daco Getica

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Bătaie de joc, numele tău este CNAIR. Capcană la ieșirea de pe lotul 4 Lugoj – Deva

Miercuri după-masă se deschide circulaţiei lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva

Conform ultimelor informaţii, „combatanţii” din conflictul legat de lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, cei de la Compania de Drumuri, şi antreprenorul spaniol Comsa, au ajuns la un acord şi primii vor prelua bretelele de acces rutier care vor permite accesul pe lotul 4, pentru care a fost deja realizată, luni, recepţia. Urmează ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri după-masă se deschide circulaţiei lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Accident rutier cu cinci victime în această după-amiază, pe Calea Șagului din Timișoara. Incidentul putea fi evitat cu ușurință, dacă șoferul care l-a cauzat, o femeie, ar fi avut mai multă răbdare și atenție, și ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul aflat în fața sa. Femeia vinovată, în vârstă de 56 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident cu cinci victime în Calea Șagului din Timișoara. Un copil de 7 luni și altul de 2 ani au fost printre răniți
SCM Poli a organizat vineri și sâmbătă turneul amical Cupa Politehnica, la care au fost invitate Potaissa Turda, CSM Bacău și echipa sârbă Metaloplastika Sabac. Primul joc, dintre Turda și Bacău, a fost spectaculos, cu numeroase răsturnări de scor, ardelenii reușind să revină de la 15-20 în minutul 40, după care au speculat câteva ratări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alb-violeții câștigă Cupa Politehnica după două partide foarte bune. Urmează Supercupa României
Pe hârtie, părea un meci accesibil, la fața locului, jocul a fost imposibil. Ripensia s-a deplasat în etapa a treia la București, în cartierul Pantelimon pentru a juca partida cu Metaloglobus, care după primul două meciuri nu câștigase vreun punct. Debutul avea să fie echilibrat, iar Ripi părea în joc. Frații Herea au luat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripensia, bătută clar de… frații Herea
De mai mult de o săptămână, Aradul se confruntă cu revenirea pestei porcine africane, iar Timişul este în pericol iminent ca virusul bolii să ajungă şi în judeţul nostru. Un important om de afaceri arădean, cu afaceri în domeniul agro şi mai multe magazine şi în Timişoara, acuză autorităţile din judeţul vecin acuză autorităţile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, din nou în pericol iminent de pestă porcină africană. Un important om de afaceri acuză autorităţile arădene
După ce a investit masiv în partea de sud a oraşului, Primăria Timişoara îşi apleacă interesul şi spre partea de nord, după cum anunţă primarul Nicolae Robu. Nu, nu este vorba despre investiţii masive, aici nu se fac (încă) parcări pe noul model sau extinderi spectaculoase de drumuri ci de câteva trotuare şi drumuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facem şi trotuare, şi piste de biciclete, şi spaţii verzi. Robu anunţă noi investiţii la graniţa cu Dumbrăviţa
În această duminică puteți asista la schimbul de gardă de la Timișoara. Regimentul de Gardă al Timișoarei va susține spectacolul schimbului de gardă duminică seara. Spectacolul schimbului de gardă va avea loc duminică, 18 august, între orele 20.00 și 21.00, în Piața Unirii, cu plecare din Piața Libertății, fiind organizat de Asociația Eugeniu de Savoya...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă garda la Timișoara
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com