Poliția Locală Timișoara îi așteaptă pe timișorenii interesați de activitatea sa la Ziua Porților Deschise. Aceasta va avea loc pe 21 mai, la sediul central al instituției, de pe str. Avram Imbroane.
Poliția Locală Timișoara va marca și în acest an, în 21 mai, între orele 10 și 13, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, Ziua Poliției Locale. Cu această ocazie va fi organizat, pentru al treilea an la rând, un eveniment foarte așteptat, mai ales de cei mici: Ziua Porților Deschise. „Oricine este interesat de activitatea Poliției Locale este invitat să viziteze birourile, sala de festivități, sala de sport unde polițiștii locali se antrenează, să afle care sunt atribuțiile polițiștilor locali, să afle mai multe despre rezultatele foarte bune la competițiile sportive, să vadă dotarea, motoscutere, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează”, transmit reprezentanții instituției. La ediția de anul trecut au participat foarte multe persoane, elevi de la unitățile de învățământ pe care Poliția Locală le are în supraveghere, dar și de la alte instituții de învățământ.
Comentarii prin facebook