După ce a obținut rezultate foarte bune la etapa interjudețeană a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, echipa de elevi de gimnaziu a județului Timiș a demonstrat că este cea mai bună din țară. Ei au luat locul întâi într-o competiție în care s-au întrecut cu alte 14 echipe.
Etapa națională a concursului „Cu viața mea apăr viața” s-a desfășurat la Pitești, iar Timișul a fost reprezentat de elevii Școlii Gimnaziale nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara. Copiii au trebuit să-și demonstreze cunoștințele în probele de „Transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanță de 50 de metri”, respectiv „Deplasare cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”. Ei au obținut locul I, reușind să învingă celelalte 14 echipe înscrise în concurs. Câștigătorii sunt Snejana Rujiţa Iancovici, Paul Cosmin Hruşcă, Răzvan Claudiu Cîţă și Alexandru Dorel Sala, coordonați de profesoara Spomenca Iovanca Petrici. La categoria elevi de liceu, Timișul a fost reprezentat de o echipă de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” Făget, care s-a clasat pe locul al cincilea. Aceasta a fost formată din Andreea Todor, Alexandra Stanici, Răzvan Neagu și Alexandru Stoica, coordonați de profesorul Adrian Dobrogeanu.
Comentarii prin facebook