Acuzat de consilierul local PSD Alfred Simonis că nu face decât să ofere „scuze penibile” pentru felul în care se lucrează în Cetate, primarul Nicolae Robu a reacționat prin… ricoșeu. Edilul spune că PSD ar trebui să fie mult mai preocupat, de exemplu, de situația de la CJ Timiș, instituție condusă de un social-democrat, unde au fost trei proiecte europene, dar zero realizări!
Sorin Frunzaverde, trimis in judecata pentru coruptie
Preşedintele CJ Caraş-Severin, liberalul Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, într-un dosar în care este cercetat şi fostul vicepreşedinte al instituţiei, Ionesie Ghiorghioni. Cei doi vor fi judecați pentru corupție. Frunzăverde se află sub control judiciar.
Tramvaiul 6 va circula sigur in luna iulie
Timișorenii care locuiesc pe traseul liniei 6 tramvaie pot sta liniștiți. Măcar în luna iulie ei vor putea ajunge în zona centrală a orașului cu acest mijloc de transport. RATT anunțase că acesta va fi suspendat pe perioada vacanței de vară.
Putini muncitori, multi nervi pe santierul din Cetate! / VIDEO
Se lucrează și nu prea pe șantierul din centrul istoric al Timișoarei. Admite asta până și primarul Nicolae Robu, dar nu și… șefii echipelor de muncitori, cărora pare să le sară imediat țandăra când sunt întrebați despre activitatea lor. Vineri, unul dintre ei s-a ales cu o plângere la poliție.
Gata si cu Bac 2015! Absolventii de liceu au dat vineri ultima proba
Agitația provocată de examenul de bacalaureat se apropie de sfârșit. Absolvenții de liceu au susținut vineri ultima probă a testării, iar în județ totul s-a desfășurat conform planului. Reprezentanții ISJ Timiș au declarat că nu au existat eliminați sau incidente neplăcute. Acum, tinerii trebuie să aștepte până săptămâna viitoare pentru a afla cum s-au descurcat.
Dupa Evaluarea Nationala, a inceput febra inscrierilor la liceu
Chiar dacă nu au trecut prea multe zile de când au scăpat de grija Evaluării Naționale, absolvenții de clasa a VIII-a trec prin alte emoții, odată cu înscrierea la liceu. În Timiș există 169 de clase, care sunt pregătite să primească 4.792 de elevi.
Eroare de sistem: Robu nu intelege de ce Curtea de Conturi dubleaza prefectura
Cu două controale ale Curții de Conturi în derulare în instituția pe care o conduce, primarul Nicolae Robu se gândește la… haosul legislativ. Mai exact, la cine stabilește legalitatea hotărârilor de consiliu local. Edilul nu înțelege cum, dacă prefectura constată că totul este în regulă, o altă instituție poate decide altceva – plus sancțiuni – la câțiva ani distanță.
Amenzi de 375.000 de euro de la Protectia Consumatorilor, in 2015
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș (CJPC) a avut de lucru în prima jumătate a anului 2015. Până acum au fost efectuate peste 1.000 de controale, care s-au soldat cu sute de amenzi. În total, sancțiunile au fost de aproape 1,7 milioane de lei.
ECObucurie in Miscare! Vino sa inveti despre miscare, nutritie si ecologie
Timișorenii care vor să trăiască mai sănătos au ocazia să ia parte la un eveniment care le va oferi toate informațiile necesare despre mișcare, nutriție și ecologie. Mai mult, cei care aduc cu ei un PET vor primi drept răsplată un mic cadou.
Revizie tehnica la Colterm si in partea de sud a Timisoarei
Timișorenii care locuiesc la sud de canalul Bega trebuie să se pregătească, de luni, 6 iulie, de câteva zile fără apă caldă. Întreruperea este absolut necesară pentru pregătirea, de către Colterm, a sezonului de iarnă 2015/2016.
900 de amenzi in patru zile pentru teribilistii de pe sosele
„Recoltă” bogată pentru poliţiştii rutieri din Timiș. În ultimele patru zile, aproape 900 de șoferi au fost arși la buzunare pentru diverse nereguli comise în trafic. Peste o treime au călcat prea tare pedala de accelerație, iar câteva zeci au rămas și fără permise de conducere.
Poli mai vrea doi jucatori, un fundas roman si un atacant spaniol
Accidentarea lui Pedro Henrique i-a determinat pe Dan Alexa şi Daniel Stanciu să se orienteze spre transferul unui atacant. Antrenorul timişorean doreşte să întărească şi compartimentul defensiv, acolo unde a fost transferat deja Dan Popescu de la Oţelul Galaţi.
Saptamana si amenda, pentru proprietarii de cladiri istorice lasate in paragina
Proprietarii de clădiri istorice trebuie să înțeleagă că nu le pot lăsa să se dărâme pur și simplu. Dacă nu înțeleg cu frumosul, vor plăti – asta spune, din nou, primarul Nicolae Robu. Acesta îi avertizează, iarăși, că vor fi amendați în fiecare săptămână, până când se apucă de treabă. Amenzile pot ajunge la 8.000 de lei.
Ce-au mai pierdut, ce-au mai castigat senatorii de Timis. Ilie Sarbu, mai bogat cu… doua parcari
Pentru senatorul PSD Ilie Sârbu, anul 2015 a însemnat o înnoire locativă. A schimbat un apartament cu altul care avea și două parcări incluse. În schimb, colegul său de partid, Matei Suciu, a pierdut o casă și un apartament. Numeroasele conturi ale lui Vasile Blaga s-au îmbogățit cu aproape 80.000 de lei și 14.000 de…
Doua targuri pentru cei aflati in cautarea casei perfecte
Piese de mobilier şi accesorii create după ultimele tendinţe în domeniul designului interior, precum şi noutăţi în materie de amenajări şi construcţii – acestea puteți găsi la cele două târguri organizate în week-end, la mall. La Expo Promob veți putea admira şi achiziţiona diverse articole de mobilier. Bucătării, dormitoare, livinguri, canapele, mese, scaune, uşi de…
Sfarsitul inocentei, lansare SF la Timisoara
Noua colecţie Insolit a editurii Tracus Arte, realizată în parteneriat cu Asociaţia Helion, pleacă la drum cu „Sfârșitul inocenței”, un volum semnat de Cristian Vicol. Acesta va fi lansat vineri, 3 iulie.
Interfoto, in mansarda Facultatii de Arte
Aflată la a cincea ediţie, expoziţia Interfoto, organizată de Facultatea de Arte si Design (FAD) a Universităţii de Vest, ţine cont de evoluţia fotografiei şi a devenit un eveniment cultural-artistic deosebit de important în urbea timişoreană.
Intreruperi de energie electrica
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. M. Millo (p), N. D. Cocea (p), orele 9 – 16; Obad (p), Pădureni (p), orele 9 – 16; Pietroasa Mare, Dobrești, Păru, Țipari, Lăpușnic, orele 8 – 20; Topolovățu Mare (p), orele 8 – 16.