Cine n-are batran sa-l cumpere

Spaima bătrânilor e că vine vremea odată când copiii îi duc la azil. Și de acolo, la cimitir. De câte ori nu auzim gluma amară cu copiii din ziua de azi care nu sunt în stare să aibă grijă de ăi bătrâni, că nu apucă ei să moară în patul lor la cât de prăpădiți sunt cei ce vin din urmă. Un sâmbure de adevăr există însă în aceste povești urbane. Uite, zilele trecute, niște tineri nu numai că nu au ajutat moșu’ să treacă strada, dar, la nervi, l-au și dat afară din casă în plină iarnă. După ce l-au lăudat atâția ani ce bun e tataie, ce competent este chiar și fără studii superioare, uite că acum din boșorog nu-l mai scot. Domnilor, bătrânii nu ți-i alegi! Îi ai și gata. Le miroși și prima beșină dimineața pe burta goală, le mai pui un scutec dacă au probleme cu prostata, le mai amintești cum îl cheamă, dar nu dai cu ei de pământ c-au uitat să se ducă la budă. Dar ai cu cine? N-ai.

Excluderea viceprimarului „Bega Grup” Traian Stoia din organizația municipală a PSD, confirmată mâine-poimâine de colegii de la județ, arată cât de crudă e viața în politică. Și că lanțul trofic face victime logice la urma urmelor. Dar cine naiba e Traian Stoia ca, în loc de prevenția în sănătate, reforma învățământului, în aceste rubrici să vorbim de excluderi din PSD? A știut până astăzi cineva, cu excepția fraților Cristescu, că există un demnitar local cu numele Traian Stoia? Câți timișoreni aveau această informație? Dar că omul era PSD-ist și că PSD-ul făcea opoziție cu ditamai membrul în executivul municipal? Că omul ascuțea creioane pe un salariu public de 1.200 de euro, un rahat față de cât câștiga ca servitor al acelor frați de afaceri? Ia faceți un calcul, doamnă avocat Obîrșanu, și vedeți cât a pierdut bugetul public în patru ani de mandat. A, la PSD nu vă băgați! Am uitat.

Lăsând gluma-negluma la o parte, PSD nu avea loc de altă reacție politică. În momentul în care Traian Stoia a votat bugetul pe 2016, alături de consilierii lui Nicolae Robu, și-a semnat excluderea din partid. Ce calcule sunt în spatele acestei manevre nici nu mă interesează. Dar PSD nu putea lăsa nepedepsit acest gest. Asta în primul rând. Doi: nu putea continua și cu-o bucă la putere, și cu alta în opoziție, dacă vrea să arate bărbătește bicepsul în viitoarele alegeri locale. Apoi mai e și aruncarea pisicii „frații Cristescu” în tabăra cealaltă, unde a mai fost, de altfel. Nu e normal să gândești că „frații Cristescu” au fost reevaluați de primarul Robu de vreme ce liberalul îl laudă pe Traian Stoia? Simplu, nu? Așa PSD scapă și de acest „handicap” de imagine, ba chiar îl poate prezenta pe primar ca o slugă a acestor „industriași” de carton.

Socrul Ilie Sârbu și Adam Crăciunescu, mari băutorii de cafea la Hotel Timișoara, nu mai sunt la putere. Președintele Sorin Grindeanu n-a mâncat deloc usturoi în tot acest timp. Vi-l mai amintiți pe Traian Stoia? Cum, deja nu vi-l mai amintiți? Un fel de Freddy Simonis mai bătrân.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

yxsman a spus: (februarie 10th, 2016 at 10:34 )

@Președintele Sorin Grindeanu n-a mâncat deloc usturoi în tot acest timp. Vi-l mai amintiți pe Traian Stoia? Cum, deja nu vi-l mai amintiți? Un fel de Freddy Simonis mai bătrân.@
Grindeanu nu a mancat in tot acest timp usturoi, a mancat cu totul altceva, cu polonicul.. Comparatia lui Mos Teaca cu Freddy e una colosala. Asadar, cine are batrani ca Mos Stoia, sa-l vanda pe un leu. Altfel te vinde el pe un cos cu parai. Asa a facut in ultimii 40 de ani, cu prietenii, cu colegii de munca pana si cu fiica sa. Un ciudat fara patalama, liber pe strazile orasului.

Slaugh-ter a spus: (februarie 10th, 2016 at 10:43 )

Totusi mosul este o piece of our colectiv history

Teo a spus: (februarie 10th, 2016 at 10:59 )

Excelent articol ! Iar finalul…apoteotic, face toti banii !

Marian a spus: (februarie 10th, 2016 at 10:59 )

Avem nevoie de noi 🙂 standard in politica … .

anteconbega a spus: (februarie 10th, 2016 at 12:45 )

Slaughter are dreptatea lui. Istoria noastră de acum 26 de ani, cu indivizi băloşi, lacomi, turnători, fără coloană, lingăi, terorişti cu cei slabi,violatori de suflete, omul nou creat de Ceuşescu şi gaşca lui care controlează şi azi comunele, oraşele, municipiile, primăriile, consiliile judeţene, senatul, camera. Suntem, românii, un popor blestemat? Sârbii îndărătnici, ungurii mândri, şvabii, de sămânţă. Iar noi? Chiar aşa, cacan-n ţecher?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.