Finul lui Reghecampf vrea sa aduca investitori la Poli! S-au intalnit deja cu Robu

Managerul sportiv Daniel Stanciu a anunţat că nişte investitori străini ar fi interesaţi să investească la Poli Timişoara. S-a făcut referire chiar şi la o sumă de bani, pentru început fiind vorba despre trei milioane de euro! Investitorii s-au întâlnit, joi, şi cu primarul Nicolae Robu.

olariu1

Misterul a fost elucidat joi, când primarul Nicolae Robu s-a întâlnit cu posibilii investitori. Aceştia vin pe filiera lui Moise Olariu, un timişorean stabilit de mai mulţi ani în Germania, şi sunt din SUA. Olariu este şi finul lui Laurenţiu Reghecampf, antrenorul celor de la Steaua Bucureşti. „Este adevărat, se negociază posibilitatea unei finanţări din partea unor investitori din SUA care au sosit la Timişoara prin intermediul lui Moise Olariu. Din câte ştiu, finanţarea ar urma să fie posibilă doar după terminarea actualului sezon, iar condiția este ca echipa să nu retrogradeze”, ne-a declarat o sursă din cadrul clubului timişorean. Investitorii americani au intenţionat să se implice financiar şi la Rapid Bucureşti sau FC Braşov, dar pretenţiile financiare ale patronului echipei bucureştene pentru cedarea clubului au fost exagerate, în timp ce FC Braşov nu este un club tentant, din cauza datoriilor de milioane de euro. „Nu se ştiu prea multe despre investitorii americani, doar că fratele unui dintre ei este un cunoscut jucător de baschet care joacă în NBA”, ne-a precizat o altă sursă despre posibilii investitori de la Poli. Primarul Nicolae Robu s-a întâlnit cu aceştia joi dimineață, pentru o primă discuție. (sursa foto: www.cancan.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Relu a spus: (februarie 25th, 2016 at 16:57 )

Cold the lines TM !

sss a spus: (februarie 25th, 2016 at 17:29 )

Primarul ar trebui sa vina in fata timisorenilor si sa le spuna exact despre ce investitori e vorba, ca nu e echipa lui.

de savoya a spus: (februarie 25th, 2016 at 17:58 )

Chiar nu intelegeti ca NOI,TIMISORENII avem marele privilegiu de a fi contemporani cu Primar Prof.Univ.Dr.Ing nicolae robu!?

INO a spus: (februarie 25th, 2016 at 17:59 )

NOW!DUBIOASÂ MANEVRĂ!DAR NECESARĂ PENTRU POLI!ORICUM NU ESTE UN INVESTITOR SERIOS DE PRIMA MÎNĂ! ESTE CEVA A LA STEAUA-VOLUNTARI!UN INVESTITOR SERIOS. DE PRIMA MÎNĂ ZICE AȘA! MĂ NUMESC X!AM ÎN CONRURILE DE AFACERI DIN STRĂINĂTATE SAU ȚARĂ 100 -200 MILIOANE EURO!AM LOCUIT SAU M-AM NĂSCUT LA CIMIȘOARA!IUBESC BANATUL ȘI SÎNT UN COMPĂTIMIT IUBITOR AL JOCULUI DE FOTBAL DE ORIUNDE SE PRACTICĂ EL! DAR CA ȘI BĂNĂȚEAN IUBESC TIMIȘOARA ȘI VREAU INVESTESC O PARTE DIN BANI MEI PENTRU FOTBALUL DIN BANAT TIMIȘOARA INDIFERENT DE ORICE RISK!TINÎND CONT DE FAPTUL CĂCI LIGA1 ESTE FOARTE SLAB ADMINISTRATĂ ȘI FOTBAL NU PREA VEDEM!DAR ÎMI ASUM ACEST RISK ȘI VREAU SĂ AJUT CA ȘI FOTBALUL BĂNĂȚEAN SĂ FIE MÎNDRU ȘI BINE ORGANIZAT LA NIVELUL INTERN ȘI INTERNAȚIONAL!DECI AȘ FI DEACORD SĂ INVESTESC LA POLI O PARTE DIN AVEREA MEA PENTRU CĂ RESPECT ȘI IUBESC BANATUL!AȘ ÎNCEPE CU O INVESTIȚIE DE 5 MILIOANE EURO PRIMUL AN IAR DUPĂ ACEEA ÎN FUNCȚIE DE NECESITĂȚI ȘI PERFORMANȚĂ INTERNĂ ȘI INTERNAȚIONALÂ SUMA SE POATE AJUSTA LA 10 SAU CHIAR MAI MULTE MILIOANE!PRECIZEZ CĂCI ÎN AVEREA MEA DE MILIOANE AM UN PROFIT DE CEL PUȚIN 10 MIL. EURO PE AN!ȘI ATÎT CÎT VOI TRĂI VOI ÎNVESTI LA POLI TIMIȘOARA O PARTE DIN AVEREA MEA!PENTRU CĂ IUBESC BANATUL-TIMIȘOARA ȘI FOTBALUL! CA ȘI ASPECT AL SERIOZITĂȚII MELE PUN O CLAUZĂ ÎN CONTRACT CA ORICE RETRAGERE A MEA ABUZIVĂ DE LA CLUB SĂ FIE CONSIDERATÂ O PIERDERE ȘI PEJUDICIERE A CLUBULUI ȘI SĂ FIU OBLIGAT LA PLATA A 50 MIL EURO!ÎMI ASUM ACEASTĂ DECIZIE ȘI SEMNEZ…..!ĂSTA ESTE UN INVESTITOR SERIOS!!?REST VIN IAU JUCĂTORI ÎI VÎND ȘI PLEC!CA ȘI O SITUAȚIE DE AVARIE MAIBY!BUT I GRIJĂ MARE ROBU LA CE CONTRACT ȘI CLAUZE SEMNEZI!PARCĂ O VĂD PE PRODANCA FRECÎNDU-ȘI MÎINILE DUPĂ CEL ATINGE PE REGHE ÎN PĂRȚILE INTIME!HERNANDEZ,HENRIQUE,LORIENTTE,TORRES,AU PUS DEJA GEANA PE EI MUIEREA!AȘA CĂCI GRIJĂ MARE ROBULANE! ESTE UN PAS ÎNAINTE DAR GRIJĂ CUM ÎL FACEȚI!!?

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

DIDI a spus: (februarie 25th, 2016 at 19:35 )

Astia sunt investitorii lui Stanciu? Stanciule, du-te acasa cat de repede poti.

teo musante a spus: (februarie 26th, 2016 at 09:03 )

Situatia clubului e disperata , cu datorii la angajati , jucatori si personalul auxiliar . Mai mult „robinetul” cu bani e inchis si nu se intrevad solutii de iesire din criza . Clubul este mentinut doar de palide sponsorizari si din drepturi tv . In situatia data ne mai „SCARPINAM” in cap sa vedem daca acceptam sau nu vre-un investitor ??? Pai daca omul „pentru inceput” pune pe masa 3 MILIOANE EURO , ne mai intrebam daca e serios cand clubul e in cadere libera ??? Daca e adfevarat ca unul din investitori e fratele unui cunoscut baschetbalist din NBA , e clar ca exista…..”fonduri” . Avem alte variante ca sa alegem ??? Singura problema ar trebuii sa fie clauzele asiguratorii trecute in contractul de vanzare prin care sa fie asigurat faptul ca numele , culorile si palmaresul sa ramana legate de oras . Totusi la masa tratativelor propun sa NU FIE JURISTII SI AVOCATII PRIMARIEI sau CJ . Preferabil sa fie niste specialisti in domeniu de la case de avocatura cu performante si nu juristi „functionari-publici” .

Frank a spus: (februarie 26th, 2016 at 09:58 )

După ce stăpânește cam tot ce mișcă în fotbalul bucureșteano – ilfoveano, FEMEIA MOP, vrea să pună mâna și pe spațiul BĂNĂȚEAN!!! Ușor,ușor,fotbalul va fi condus de cei care fac parte din lumea manelelor!!!

radu a spus: (februarie 26th, 2016 at 10:57 )

Manelişti sau ne, foşti sau viitori puşcăriaşi, oameni aflaţi la marginea penalului sau chiar în interiorul său, ba chiar interlopi cu stagii, cam asta este la ora actuală lumea „investitorilor-creditori” din fotbal! Vrem, nu vrem, trebuie să acceptăm că nu-i putem cere Mop-ului că asculte Bach, din moment ce pe ea n-o duce capul mai departe de Minune sau Salam!

++ a spus: (februarie 26th, 2016 at 11:37 )

Lasati povestile, cistigati deseara cu Petrolujl, asta e important, altfel inchidem pravalia inaintea play-out ului.

wtp a spus: (februarie 26th, 2016 at 12:12 )

Pai n-a zis bine Sumi ca liga1 este o liga a finilor?

dani a spus: (februarie 26th, 2016 at 14:20 )

un contract legal si bun,poate inlatura ORICE suspiciune,in rets INO bate campii….fotbalul in ziua de astazi trebuie privit exclusive ca o afacere…in rest asocieri cu organe,administratii ,…te duc imediat la suse!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

canalul bega

Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
Politehnica Timișoara joacă duminică, în etapa a VI-a a Ligii 2, pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Dacă alb-violeții au început bine campionatul și au înregistrat un singur pas greșit, o remiză, gruparea sătmăreană nu a cunoscut până acum gustul victoriei, având doar două puncte în clasament. „În ultimele două jocuri au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexa merge pe terenul lui Pelici, iar Politehnica înfruntă în deplasare Satu Mare. Un nume important pentru ambele orașe va da lovitura de start
Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara
Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
Marţi, 8 septembrie de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, va avea loc Ruga Buzieșeană, o zi pe care organizatorii o dedică tradiției, credinței, muzicii și bunei dispoziții.  Manifestările dedicate Rugii Buzieşene vor începe la ora 18.00 cu o slujbă religioasă la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, De la ora 19.00 distracţia se mută în Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria Mică, Buziaşul va fi în sărbătoare
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească
Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega
Sunteți invitați să descoperiți, printr-o scurtă prezentare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, o parte din fluxul pe care îl parcurg deșeurile după colectare. Procesul începe cu verificarea și înregistrarea camionului la intrarea în depozit, cântărirea acestuia și descărcarea deșeurilor. De aici, deșeurile sunt direcționate către fluxurile corespunzătoare — reciclabile, reziduale sau verzi — în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VIDEO: Ce se întâmplă cu deșeurile după ce ajung la Ghizela?
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.