Vom avea maternitate noua la Timisoara, cel mai tarziu in 2020

Proiectul noii maternități demarat de fosta administrație județeană merge mai departe. Nu e clar dacă această construcție va fi finanțată de la bugetul de stat, dar, spune președintele CJ, Sorin Grindeanu, dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va apela la fonduri locale.

austria

Timișoara are nevoie de o nouă maternitate – este convins de acest lucru și noul președinte al CJ, Sorin Grindeanu, care a confirmat că va duce mai departe proiectul inițiat de vechea administrație. „E normal pentru un județ ca Timișul să avem o maternitate nouă. Condițiile în care își desfășoară acum activitatea ambele maternități sunt jalnice. Așa ceva nu se poate. Proiectul este depus și la Compania Națională de Investiții, și la Ministerul Dezvoltării, Sunt depuse toate documentațiile la Ministerul Dezvoltării”, spune Grindeanu. Sursa de finanțare este în acest moment incertă, dar nu se va renunța la construcție. „Vreau să văd dacă proiectul va fi prins. Dacă nu, vom găsi o variantă, chiar și pe fonduri proprii, de a construi această maternitate. Totuși, nu se va întâmpla în acest an. Abia în viitoarele luni vom vedea dacă vom fi prinși pe bani de la bugetul de stat. Eu sper că da, astfel încât fondurile pe care le avem noi aici să le folosim altfel”, a mai afirmat șeful CJ. Noua maternitate ar trebui să aibă 100 de paturi de obstetrică-ginecologie, 55 de paturi de pediatrie, 45 de paturi de neonatologie și 25 de paturi ORL. Clădirea va fi construită lângă Casa Austria și va fi conectată de noul sediu al Unității de Primiri Urgențe, planificat a fi ridicat în zonă. Maternitatea ar trebui construită până în 2020.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 23rd, 2016 at 11:57 )

Planuri căcălău! Ce-i cu spitalul de copii, ăla mare, înalt, cu ceva bănuţi bani de la Guvern? Un alt rateu judeţean? Auzi, maternitate până în 2020. Numai dacă o prelua hăţurile „Dohtor” sau va ajunge Ionel deputat, un ins excepţional din punct de vedere intelectualcă altfel

yxsman a spus: (iulie 24th, 2016 at 12:48 )

Bei, mare trombonist Grundescu asta, ce dreak!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
Top