Daca nu rezolva problemele de la Lenau si Loga, Primaria Timisoara trebuie sa dea inapoi 3 milioane de euro!

Ca să nu dea înapoi peste 13 milioane de lei, Primăria Timișoara le cere consilierilor locali să aprobe, în viitorul plen, modificarea datei limită de finalizare a proiectelor de modernizare de la liceele Loga și Lenau. În ambele cazuri au fost probleme cu recepția lucrărilor și, în plus, sunt probleme cu obținerea autorizației de la ISU. Toate ar trebui rezolvate până la 1 noiembrie.

lenau loga

În toamna lui 2014, Primăria Timișoara semna contractele pentru „reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale” a Colegiului Național „CD Loga”, respectiv a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. Proiectele erau cofinanţate pe POR 2007-2013. În cazul Loga, proiectul are o valoare de 7,3 milioane de lei, din care care nerambursabili 6,9 milioane. La Lenau, suma a fost 6,7 milioane de lei, din care nerambursabili 6,43 milioane. Doar în ultimul caz, copiii au revenit în sălile de clasă, la începutul anului 2016. „Totul arată excepțional, și la exterior, și la interior, dotarea tehnică este la superlativ… nu sunt motive de îngrijorare. Când plouă, pătrunde apa în subsoluri. Se întâmplă asta în tot orașul, și la clădirea primăriei, este rău că lucrurile stau astfel, dar nu le putem schimba dând din degete, așa este sistemul de canalizare al orașului. Nu face față. Acum specialiștii analizează soluții pentru a nu se mai întâmpla așa ceva, punctual. Rezolvarea globală ia ani, dar punctual, la aceste clădiri care sunt și monument, și unde am investit bani, vom găsi soluții. Școala va începe la Loga cu elevii în clădirile principale, în condiții excepționale. Cred că a și început mutarea mobilierului nou”, afirmă primarul Nicolae Robu.

Totuși, pe ordinea de zi a viitorului plen, consilierii locali sunt invitați să voteze modificarea datei limită de finalizare a proiectelor de modernizare de la liceele Loga și Lenau, care va fi împinsă astfel până la 1 noiembrie. „Prelungirea este necesară pentru finalizarea tuturor activităţilor prevăzute în proiect şi asigurarea îndeplinirii tuturor indicatorilor şi obiectivelor asumate de beneficiar, pentru a evita astfel posibilitatea restituirii integrale a finanţării nerambursabile”, se precizează în referatele celor două proiecte. Practic, lucrurile stau în felul următor. În cazul Loga, „recepţia lucrărilor de reabilitare cuprinse în ambele contracte de execuţie a avut loc în data de 27 iunie 2016, dar a fost amânată, deoarece nu au fost prezentate situaţiile finale de lucrări, iar astfel nu a fost stabilită valoarea finală a investiţiei, dar şi datorită incertitudinii cu privire la posibilitatea acceptării lucrărilor. Printre acestea din urmă, cele mai importante sunt cele referitoare la posibilitatea obţinerii acordurilor de funcţionare, în special cel eliberat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”.

La Lenau, unde copiii au revenit în sălile de clasă la începutul anului, „în data de 24 iunie 2016, a fost convocată Comisia de recepţie în vederea recepţionării lucrărilor, dar din cauza faptului că lucrările realizate de către SC Kasdum-GF (…) nu îndeplineau condiţiile prevăzute de HG 273/1994 (nu erau finalizate toate lucrările de reabilitare a liceului), obiectivul de investiţie nu a putut fi recepţionat”. Cea mai gravă problemă a fost sesizată de cei de la ISU. „Recepţia a fost amânată din cauza nefinalizării lucrărilor (…) dar şi din cauza unei neconformităţi stabilită (…) de către reprezentanţii ISU, pe fiecare nivel al clădirii, pereţii holurilor şi casele de scară fiind placaţi cu elemente de finisaj din materiale combustibile (plăci compacte din HPL), fiind încălcate prevederile din Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 5th, 2016 at 16:41 )

Si ce daca buey fraerilor, are baiatu de unde. Cum de unde? De la voi buey hahalere fraiere, care daca nu ma votati va calc cu merzzanu meu eklase.
Prof.univ. thc £a€

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.