Zbori de la Timisoara la Weeze si ti se deschide o intreaga lume! Vacanta intre Germania si Olanda / FOTO

La doar două ore de zbor de Timișoara se află una dintre cele mai frumoase zone ale Europei. Dacă despicăm firul în patru, sunt chiar două astfel de regiuni, una mai atractivă ca alta. Vorbim despre Renania de Nord – Westfalia, în Germania, și zona orașului Nijmegen, în Olanda. Găsiți aici și distracție, și cumpărături, dar și unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj din Europa.

ryanair1

Ryanair zboară, de la începutul lunii septembrie, direct de la Timișoara la Dusseldorf-Weeze, oferindu-le românilor încă o variantă ieftină și confortabilă de a ajunge în Germania și chiar mai departe, în Olanda. Aeroportul Weeze, situat în landul Renania de Nord – Westfalia, se află la aproximativ 80 de kilometri de Düsseldorf, la 93 de kilometri de Köln, la 48 kilometri de Duisburg și la circa 33 de kilometri de Nijmegen, în Olanda. Odată ajuns la Weeze, nu e deloc greu să ajungi în vreuna dintre aceste localități. Există atât trenuri, cât și diverse autobuze, iar pentru destinațiile și mai apropiate, cum ar fi Kevelaer, se poate merge chiar și cu taxiul, fără ca asta să vă lase cu buzunarele goale. Ar trebui mai știți și că Amsterdamul e cam la două ore de condus de aici.

nijmegen19

Nijmegen, oraș în care, cu mașina, ajungi în mai puțin de o oră de la Weeze, este cel vechi oraș din Olanda. Istoria lui, oricât de ciudat ar părea, are un punct comun cu cea a românilor. Asta, pentru că străvechea așezare romană de la care a plecat povestea a fost întemeiată, în anul 105, de nimeni altul decât împăratul Traian! Cei din Nijmegen se mândresc cu istoria lor zbuciumată, ale cărei urme se găsesc la tot pasul în partea sa centrală, dar și pe malul Rinului, unde există inclusiv o bucată dintr-o capelă de pe vremea lui Charlemagne. Nijmegen a fost și primul oraș din Olanda cucerit de armata germană în cel de-al doilea război mondial, dar și platoul de filmare pentru filmul „Un pod prea îndepărtat”, cu Sean Connery și Michael Caine, inspirat pe operațiunea Market Garden, din 1944. Nijmegen este un oraș studențesc, cu foarte multă viață, și, dacă vă place mișcarea, vă puteți număra printre participanții la faimosul Marș de Patru Zile, care are loc în fiecare an, în luna iulie. Peste 40.000 de oameni parcurg distanțe de până la 50 de kilometri.

kevelaer-biserica-lumanarilor2

Kevelaer, aflat la circa 7 kilometri de Weeze, poate fi destinația perfectă pentru cei care se simt atrași mai mult de partea spirituală. Orașul cu aproximativ 30.000 de locuitori adună, în fiecare an, până la un milion de vizitatori. Cu toții vin să caute alinare la icoana miraculoasă „Mângâierea mâhniților”. Aceasta datează din 1647 și este, de fapt, o replică a unei icoane a Maicii Domnului aflată în Luxemburg. Litografia de numai 7,5 x 11 cm se află acum într-o capelă hexagonală aflată în mijlocul pieței centrale din Kevelaer. Tot acolo este și Capela Lumânărilor, unde în fiecare seară sunt aprinse, timp de un ceas, zeci lumânări de mari dimensiuni, donate de pelerini, dar și Bazilica Mariană, vizitată de Maica Tereza, al cărei loc în strană este marcat discret și acum, printr-o plăcuță de bronz. Sezonul de pelerinaje începe din mai și se încheie în noiembrie, iar dacă preferați câteva zile liniștite, într-un orășel ca din cărțile de povești, ați găsit locul. Există, în centrul orașului, și un restaurant pe care n-aveți voie să-l ratați. La Alt Derp e mereu plin, iar bucatele, de să te lingi pe degete. Este vestită în toată regiunea carnea de vită „învechită” și preparată de i s-a dus buhul departe, astfel că vin oameni și de la zeci de kilometri, pentru o cină în cochetul restaurant deținut de Michaela și Karl-Heinz Hornbergs. Kevelaer este un oraș cochet, cu alei perfect aranjate, cu străduțe pe care circulă în perfectă liniște mașini, bicicliști și pietoni, totul fără semne de circulație. Primarul Dominik Pichler are 39 de ani, e la al doilea mandat și spune că orașul e atât de curat și de bine pus la punct pentru că… așa își doresc oamenii să trăiască.

nrw-de-sus

Düsseldorf are un centru vechi tipic nemțesc, cu case frumos aranjate și în perfectă stare, cu pavaje de sute de ani, în care nicio piatră nu sare de capul ei. Dacă ajungeți aici, n-ar trebui să ratați Biserica Sf. Lambert și Schlossturm, ambele datând din secolul al XIII-lea. Königsallee și Schadowstrasse sunt raiul celor pasionați de cumpărături, cu mențiunea că, dacă ajungeți pe Kö, așa cum îi spun localnicii, ar fi bine să vă căutați bine prin portofele și conturi… Altfel, Kö este una dintre cele mai frumoase străzi comerciale din Europa, întinsă de-a lungul vechiului șanț de apărare al cetății, la capătul căreia se află o spectaculoasă fântână. Dacă vreți să vedeți Rinul de sus, încercați fie Rheinturm, fie Kaiserswerth. În prima variantă, sunteți în epoca modernă, în cea de-a doua veți fi transportați, cu gândul, în vremea lui Frederic I Barbarossa. Există, în Düsseldorf, și castelul Benrath, o splendidă construcție barocă în care sunt găzduite astăzi trei muzee, dar și Hofgarten, „plămânul verde” al orașului. Și încă un lucru: nu ratați berea neagră! E specifică locului și este delicioasă.

aeroport-weeze10

Dacă nu vreți doar istorie și cumpărături, ar trebui să mai știți ceva. Aeroportul din Weeze este „casa” a două festivaluri care aduc în zonă zeci de mii de tineri. Povestea începe în 1954, când The Royal Air Force (RAF) a înființat aeroportul militar Weeze/Laarbruch. Nu mai puțin de 2.200 de soldați britanici și familiile lor locuiau aici. În 1993 a devenit clar că, în condițiile socio-politice de la acea vreme, RAF va renunța la această bază. S-a înființat atunci Flughafen Niederrhein GmbH, o companie deținută de autoritățile din zonă, care se gândeau deja cum ar putea folosi vechiul aeroport militar. În 1999, după 45 de ani, RAF părăsește baza Weeze/Laarbruch. În 2001, un grup de investitori din Olanda cumpăra Laarbruch și devine proprietar pe 620 de hectare. Un an mai târziu începe construcția terminalului de pasageri, iar în 2003 decolează prima cursă: erau trei zboruri pe săptămână, pe ruta Weeze – Londra Stansted, operate de compania de low cost Ryanair. A fost doar începutul, astfel că, în 2013, Ludger van Bebber, managerul aeroportului, a întâmpinat pasagerul cu numărul 15.000.000! Anul trecut, aeroportul din Weeze a avut 2,5 milioane de pasageri! Vorbim despre un aeroport verde, care își asigură necesarul de energie din cele 60.000 de panouri solare amplasate în apropierea pistei, și unde Ryanair operează câteva zeci de destinații. Revenind la festivaluri, în vară, aici este organizat Parookaville, care, în luna iulie, a adunat 70.000 de spectatori pasionați de muzică electronică. Au fost opt scene cu DJ-i renumiți, iar succesul avut i-a determinat pe organizatori să-și propună, pentru anul viitor, 100.000 de spectatori! Parookaville este considerat unul dintre cele mai mari festivaluri de gen din Germania, iar anul viitor va avea loc în perioada 21-23 iulie. Q-Base a avut loc pe 10 septembrie și a fost, după au afirmat organizatorii, o aventură de 14 ore, destinată doar celor… rezistenți!

aeroport-weeze1

Ryanair zboară de la Timișoara la Dusseldorf-Weeze de două ori pe săptămână, duminica și miercuri, iar prețurile biletelor, în funcție de când le achiziționați, dar și de reducerile oferite de companie, pot pleca de la 4,99 euro. În prețul biletului sunt incluse gratuit două bagaje de cabină, unul mare și unul mic. De la 1 septembrie, Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, și-a deschis prima bază operațională din România, la Timișoara. Există o aeronavă alocată noii baze și sunt șapte rute: Londra – Stansted, în fiecare zi, Berlin, Dusseldorf și Frankfurt, de câte două ori pe săptămână, Bruxelles, de trei ori pe săptămână, și București, 12 zboruri / săptămână. Din noiembrie, se va zbura de cinci ori pe săptămână și către Milano.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.