Proiectul de reamenajare a fostei clinici de dermatologie de pe strada Mărășești a fost respins de la finanțarea europeană. Proiectul nu a fost considerat eligibil, pentru că o parte din clădire este încă spital și, în plus, spațiile nu pot fi acordate fără licitație.
Traficul in zona Jiul se inchide 10 zile!
Traficul în zona pasajului Jiul va fi închis de miercuri, 31 mai, ora 22, până sâmbătă, 10 iunie. Practic, va fi închisă o bucată din Calea Circumvalațiunii, pe tronsonul Bd. Republicii – Calea Bogdăneștilor. La pasajul Jiul vor fi montate două din cele trei poduri.
Esti pasager pe cursele aeriene, dar stii ce drepturi ai?
Foarte multă lume călătorește cu avionul, dar probabil puțini pasageri știu și ce drepturi au. În acest sens, Caravana Centrului European al Consumatorilor – EC România va sosi şi la Aeroportul Timişoara pentru a-i informa pe călători despre drepturile pe care le au.
Strada pe care locuieste primarul Robu intra in santier: va avea patru benzi si pasaje pietonale
Strada Mareșal Constantin Prezan, fostă Lidia, ar putea intra în șantier chiar din acest an. La finalul lucrărilor, strada va avea patru benzi și vor apărea noi sensuri giratorii, dar și pasaje pietonale. Nicolae Robu spune că, în sfârșit, așa vor fi făcute și locuri de parcare decente.
Sala Polivalenta nu poate avea inca teren la Giroc. Razboiul PSD – PNL e tot mai dur la CJ Timis
Epopeea viitoarei săli polivalente de 16.000 de locuri a intrat într-o nouă fază. Compania Națională de Investiții a cerut oficial teren, dar proiectul a iscat discuții foarte aprinse în plenul CJ. Liberalii s-au opus, proiectul a trecut, însă nu și cele care ar fi trebuit să se asigure că terenul va fi liber de sarcini.
Trei firme vor sa faca fantana muzicala din Parcul Botanic
În timp ce unii timișoreni strâng semnături pentru a-l determina pe primarul Nicolae Robu să renunțe la fântâna muzicală, licitația pentru desemnarea proiectantului merge înainte. Ofertele s-au închis luni, fiind trei firme interesate.
La Filarmonica Banatul s-a stricat armonia. Directorul si instrumentistii, in conflict deschis
Conflict deschis între o parte din artiștii instrumentiști ai Filarmonicii Banatul și directorul Ioan Coriolan Gârboni. Primii spun că nu mai pot lucra cu un om care îi insultă permanent, Gârboni susține că nu face decât să respecte legea, iar viceprimarul Dan Diaconu a fost deja mediator.
In Piata Marasti mai e nevoie de un acord de mediu. Pentru inca o banda trebuie taiati niste copaci
Anunțatul șantier din Piața Mărăști, cel pentru amenajarea încă unei benzi de circulație, mai așteaptă puțin. Proiectul e gata de două luni, dar primăria nu are toate avizele. În scurt timp ar trebui obținut un acord de mediu, pentru că ar trebui sacrificați câțiva copaci de pe Calea Aradului.
Schimbari pe santierul spitalului de copii. Ministrul Sanatatii: Pot face orice imbunatatiri
Până în noiembrie ar trebuit cheltuite toate cele 7 milioane de lei alocate de Ministerul Sănătății pentru șantierul de la spitalul de copii. Între timp, proiectul ar putea suferi unele modificări. Noul corp de clădire va fi dat în funcțiune anul viitor.
Controale in supermarketuri, ca sa nu mai luati teapa la casa
Tot mai mulți timișoreni reclamă că una văd la raft și alta plătesc la casă, niciodată însă în favoarea portofelelor lor. Prefectul Mircea Băcală a cerut celor de la Protecția Consumatorilor să facă mai multe controale, astfel încât numărul celor trași pe sfoară să fie cât mai mic.
Inghetata ca-n Italia, la Timisoara. Cremeria Emilia, raiul aromelor racoritoare
Temperaturile au urcat mult în termometre, așa că nimic nu e mai bun pentru a vă răcori decât o înghetață. Acum, acest delicios desert poate fi savurat într-o varietate de arome şi combinaţii care or să vă lase gura apă. Totul, la Cremeria Emilia, gelaterie deschisă de curând în zona food court a Iulius Mall Timişoara.
Fara apa rece in Iosefin
Aquatim anunță că marţi, 30 mai, între orele 9 și 15, va executa lucrări de reabilitare la reţeaua de apă, la intersecţia străzilor Bariţiu cu Nicolae Titulescu, în cadrul proiectului de reabilitare reţea apă şi branşamente pe Splaiul Nicolae Titulescu. Apa rece va fi oprită pe străzile Bariţiu, Gării și Nicolae Titulescu, între Pop de…
Apa calda oprita in mai multe zone, din cauza lucrarilor de la Popa Sapca
Colterm anunță că, în vederea pregătirii lucrărilor de investiții la pasajul Popa Șapcă, va întrerupe marți, 30 mai, între orele 8 și 18, furnizarea apei calde la PT 22A, 25, 26, 49, 49A, 30 și 31. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele în Piața Doicești, Piața Mărăști și străzile Eugeniu de Savoya, G.…
Intreruperi de curent
Enel Distribuție a programat marți, 30 mai, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. A. Bacalbașa (p), N. Paganini, Podgoriei (p), Alma C. Ionescu (p), Vasile Georgevici, Vasile Nicolescu, N. Filimon, Fragilor, Piața Petofi Sandor (p), N. Andreescu (p), orele 9 – 17; Bucovăț (p), Bazoșu Nou – Aquatim Foraje 20, 23, 25, 27,…
Posta Romana, catre Robu: Liceul de posta nu e de vanzare. Daca il vreti, se poate inchiria
Poșta Română nu vinde nimic! Poate închiria fostul liceu de telecomunicații, dar nici vorbă să-l înstrăineze definitiv. Este replica dată primarului Nicolae Robu, care anunța că municipalitatea ar fi interesată de o astfel de achiziție.
Transalpina e deschisa! Atentie, viteza e limitata la 30 km/ora
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, Transalpina, se redeschide circulaţiei. Compania de Drumuri a lucrat în ultimele zile la pregătirea şoselei, iar o comisie de specialitate a decis că se poate permite din nou accesul autovehiculelor.
Timisoara si Karlsruhe au ajuns la… nunta de argint
Oficialitățile din Timișoara și cele din Karlsruhe au aniversat, în ultimul sfârșit de săptămână, „nunta de argint”. Altfel spus, 25 de ani de colaborare, care va continua până la… „nunta de aur”.
Controlorii de trafic intra in greva, numeroase zboruri aeriene ar putea fi afectate
Dacă vă gândiţi să plecaţi marţi dimineaţa cu avionul de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, informaţi-vă din timp asupra disponibilităţii zborurilor. Sindicatul lucrătorilor din cadrul Romatsa a anunţat că de marţi, 30 mai, de la ora 9, va intra în grevă generală.
Institutul Oncologic de la Timisoara ramane blocat in contestatii. 10 milioane de lei ar putea sa nu fie cheltuiti
Sunt 10 milioane de lei alocate de la bugetul Ministerului Sănătății, în acest an, pentru viitorul institut oncologic de la Timișoara, dar nu e clar dacă vor putea fi folosiți. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, recunoaște că există un blocaj, care pare greu de depășit în acest moment.
Angajatii Prefecturii Timis intra in greva pentru salarii mai bune
După ce angajaţii din cadrul mai multor instituţii publice au intrat deja în grevă cerând venituri mai bune, la Prefectura Timiş se va protesta din acelaşi motiv. Miercuri 31 mai, între orele 10 și 12, va avea loc o grevă de avertisment.