Cristi Bărbuţ, cel mai vechi om din lotul lui Poli Timişoara, va evolua şi anul viitor în Liga I. Asta, chiar şi în eventualitatea în care actuala sa echipă nu va trece de barajul cu UTA, pentru supravieţuirea în primul eşalon.

Atacantul de buzunar s-a înţeles cu unul dintre cluburile care au terminat în prima parte a clasamentului sezonul trecut. Este vorba despre Universitatea Craiova, care a încheiat sezonul trecut pe locul 5. Deşi Bărbuţ este cotat la peste 600.000 de euro, Poli Timişoara nu va încasa niciun leu în urma trecerii acestuia la Universitatea Craiova, acesta plecând liber de contract. Chiar dacă a semnat cu formaţia din Craiova, Cristi Bărbuţ va intra pe teren pentru a o susţine pe Poli Timişoara şi în returul barajului cu UTA. Bărbuţ este cel mai vechi jucător din lotul lui Poli. Deşi are doar 22 de ani, atacantul a adunat 110 jocuri în tricoul lui Poli, în primele două eşaloane, a reuşit două promovări în Liga I şi a înscris 13 goluri.
Scrie un comentariu
10 comentarii pentru acest articol
Sper ca Joi la Siria , sa se revanseze fata de toate ratării avute in tricoul lui Poli .Sper sa inscrie si sa dar si un assist .
Du-te baiatule , ii clar ca ai nevoie de bani ptr viitorul tau …multumim ptr ce ai facut ptr Timisoara …Hai Poli !!!
BOY’S!SE ȘTIA ASTA ÎNAINTE DE MECIUL CU MUTA!ORICUM NU ESTE BUN DE NIMIC ÎL BATE VÂNTUL!BINE CĂ AM SCĂPAT DE O EPAVĂ!PE CÂND CÂNU. STRĂUȚ. NEAGU. BOCȘAN. ARTEAN. DRAGHICI. POPA RADU. CURILEAC. STRATON. SMARANDA.CROITORU. ȘI BINEÎNȚELES IONUȚ POPA ȘI STAFF-UL LUI!RICĂ NEAGA ȘI TOȚI EXPIRAȚI DIN BANAT!!HAI PA!!TRECEȚI DE UTA ȘI CU EPAVELE ASTEA DE JUCĂTORI LA ANUL AJUNGEȚI TOT LA BARAJ!!HMM!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Du-te la Muika Oltenia daca crezi ca acolo e mai bine! Succes!
110 meciuri – 13 goluri . Aproape 1 gol la 10 meciuri ! Unde mai pui ca jumatate de goluri au fost inscrise in liga 2-a . Putin , foarte putin ptr un atacant . S-a vazut si ieri ca baiatul rateaza cu nonsalanta din orice pozitie in special singur cu portarul .
dar totusi ajunge in pozitii bune in fata portii ce altii ca Popovici nu fac, dealtfel pe Popovici sau pe Draghici nu-l vrea nimeni. pentru atacantii care au ramas constructia e prea subtire, cu Soljic si cu Artean, ca si ei mai trebuie sa dea un pas la coechipier nu poti face deloc constructie, nu poti iesi din aparare. Barbut va lipsi la jocul pe contraatac ca altceva nu avem la ora asta. oricum Liga B e mai la orizont decit Liga 1. daca nu se televizeaza si e trimis al doilea Gaman, Tudor sau olteanul ala sinucigas din craiova nu mai e nici o sansa, vor juca in 8 oameni repriza doua. trebuia batut cu 4-0, ar fi fost posibil si normal. schimbarile au fost gresite, dupa schimbarea lui Barbut si Doman echipa a fost mai slaba, plusul a fost Seroni, dar nu a mai fost timp. apropo, pe Seroni l-au blocat sarind cu ambele piciore in el, fara ca arbitrul sa dea galben, sau rosu. incredibil acest Gaman, mult laudat insa la DiGi de Duckadam si Naum. televiziunea digi e prelungirea arbitrului, la pauza se diseca scena si se transmite arbitrului de catre ziaristii din zona, ca dupa pauza arbitrul sa compenseze. de fapt a fost faul si la golul utei la Bocsan, la faza golului. e totusi ciudat sa ai un fundas central ca Scutaru, cu experienta si sa-l tii pe banca si sa il bagi pe Bocsan 21 de ani la un astfel de meci. greu de inteles. daca Popa va continua in stilul asta nu va mai fi respect pentru el in echipa, asta e clar. am totusi senzatia ca tiganul la mal se va ineca, din pacate.
Indiferent unde a dat golurile macar baiatul acesta nu a facut blaturi ca altii, voi toti vorbiti fara stire de cauza asa este firea omeneasca. Macar vedeti de baiat ce poate si dupa aceea mai vedem el macar a ratat asemnea ocazii cand altii erau pe un post de stanca!
Dar de tine pe cand scapam ca ne-ai terminat cu comentariile tale de rahat! Parca ai fi un nebun scapat la un club de internet
Nui-om sa facut de tot rahatu impreuna cu Macadam la Digi cand expertu in arbitraj ,Craciunescu le-a dat peste bot cu fazele litigioase comise de Gogoman asta .
Atletismul si fotbalul sunt discipline total diferite. Speram ca Mailat care va juca in locul lui, sa puna ceva muschi pe el si in viitor sa creasca din punct de vedere fotbalistic mult mai mult decat a reusit Cristi.
Bafta ii dorim lui Barbut si nu trebuie sa-l judecam cu rautate la plecare. Daca nu a facut mai mult ptr echipa este ptr ca nu a putut si nu ptr ca nu a vrut !
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
- Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
- Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
- Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
- Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
- Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
- Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
- Crama Rykas din Ianova – o poveste crescută din rădăcini, muncă și curaj

Administratie
Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Citeşte tot articolul

Politica
Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Citeşte tot articolul

Sport
Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Citeşte tot articolul

Social
Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
Citeşte tot articolul
Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Economic
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Citeşte tot articolul
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)






































Comentarii prin facebook