Deputatul Matei Suciu are o ultima „obtiune”: referendum pentru demiterea primarului Robu

Deputatul PSD Matei Suciu, declarat incompatibil, vrea referendum pentru demiterea primarului Nicolae Robu. El afirmă că un astfel de demers e o „obțiune” constituțională (termenul îi aparține deputatului, care pare să fi lipsit la unele lecții de limba română), fiind convins că timișorenii îi vor spune „out” primarului.

Deputatul PSD Matei Suciu a devenit foarte activ după ce o decizie definitivă a justiției l-a declarat incompatibil, așadar ar trebui să părăsească locul din Camera Deputaților. Lucru pe care nu l-a făcut, motivând c-a fost ales de popor și tot poporul ar trebui să-l schimbe. Până când totuși legea va fi aplicată, Suciu exersează din greu la genul pamfletar, ținta articolelor sale, atunci când nu laudă „realizările” Guvernului Grindeanu, fiind primarul Nicolae Robu. Dacă în precedentele încercări epistolare promovate prin partenerii săi media, Suciu nu spunea nimic, în afară de-a rostogoli multe cuvinte, într-o ultimă postare pe Facebook, el solicită nici mai mult, nici mai puțin decât un referendum de demitere a primarului Robu. „În Constituția României, există noțiunea/obțiunea de referendum. Românii au experimentat-o deja. E timpul ca Timișoara s-o ceară imperativ. Nicolae Robu: OUT!”, arată Suciu. De menționat că pe tastatura de calculator „b” nu este lângă „p”, astfel că termenul „obțiune” nu este greșeală de culegere, ci de altceva ce ține de limba română, ciclul primar. Îndrăgostit de propria lucrare scrisă la pluralul majestății („Ne critică unii și alții, rezistenți de profesie, că n-avem altă treabă mai bună decât să-l atacăm la baionetă pe edilul șef al Timișoarei, cât e ziua de lungă”), Suciu nu explică în epistola sa și cum se poate face un astfel de referendum și, mai ales, dacă e o opțiune (nu obțiune) personală sau a PSD.

Conform Legii 215/2001, a Administratiei publice locale, un referendum pentru încetarea mandatului primarului se poate face la cererea în scris a cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot, care se adresează prefectului. În condițiile în care în Timișoara sunt peste 285.000 de cetățeni cu drept de vot, ar trebui să semneze de referendum mai mult de 71.000 de alegători. În iunie 2016, Nicolae Robu a fost ales aproximativ 42.000 de timișoreni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iunie 6th, 2017 at 20:59 )

Dupa ce ca este incompatibil mai este si analfabet, dar aceasta stare este specifica psd ( partidul salvati delicventii ).

anteconbega a spus: (iunie 6th, 2017 at 21:05 )

Chiar aşa a scris? În fond, obţiune, loţiune, prostituţiune, naţiune, toate se termină în „ne”…

Halasz a spus: (iunie 6th, 2017 at 22:26 )

E Robu cum e….dar nu spera tu sa castige PSDul primaria in TM. Poate sa inchida Robu Aradului, Sagului, Torontalului, Buziasului si Lugojului in acelasi timp ca voi oricum va bateti singuri.
Asta e ironia : votezi raul cel mai mic doar sa eviti mizeria PSD

Druckerul din Mehala a spus: (iunie 7th, 2017 at 04:45 )

D-debutad , obtiune nu vine de la obtinut , vine de la ” a opta ” … da clasa opta , pe care tu nu ai trecut-o …f,tui…spune-ne si noua cat ai decartat sa candidezi ?

Druckerul din Mehalak a spus: (iunie 7th, 2017 at 04:49 )

Ps : mai sus primele litere…D-le ” debutat „…scuze .

anteconbega a spus: (iunie 7th, 2017 at 08:50 )

Mizeria bolşevică are una din cauze politica bolnavă a liberalilor robulieni.

PNL 9/3 a spus: (iunie 7th, 2017 at 09:12 )

B-P stands for plenty of OIL !!! (whether leaks OR not:) Agramatu lu ..

Nas0leu a spus: (iunie 7th, 2017 at 09:42 )

PSD-ist analfabet si PNL-ist cu afectiuni neurologice… cu ce am gresit?

adi a spus: (iunie 7th, 2017 at 10:37 )

Suciule si toti psd-istii, pnl-istii si toti istii de prin partide: Du-te putin la satan

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.