Cu un colant si-o insigna, la Timisoara fentezi sistemul de parcare! Cine sunt smecherii carora le iese / VIDEO

Unii șoferi sunt mai șmecheri decât alții. Au descoperit metoda prin care poți parca gratis în centrul Timișoarei, fără teama de a fi amendați. Pentru asta ai nevoie de un colant de genul celor pe care le lipesc polițiștii locali și, poate, de o insignă specială. Și încă un amănunt! Ai putea fi chiar… polițist local!

În centrul Timișoarei, găsirea unui loc de parcare este o adevărată aventură. În plus, mai trebuie să și plătești pentru asta, iar dacă îți lași mașina într-o parcare din „zona verde” costă și un pic mai mult. Totuși, unii șoferi au găsit o modalitate de a fenta sistemul. Poate ați remarcat, uitat aparent neglijent, pe bordul unora dintre mașini, un autocolant dintre cele pe care le lipesc, teoretic, polițiștii locali, dacă te prind că ai parcat unde nu e voie. Nu e întâmplător, susține Cristi Brâncovan, conform căruia e un semn grație căruia nu ești amendat de cei de la SDM, chiar dacă nu plătești pentru parcare. „Mă aflu într-una din puținele parcări din zona centrală, la sesizarea mai multor cetățeni care mi-au povestit că se fac discriminări între cetățenii normali și angajații instituțiilor din cadrul primăriei în ceea ce privește parcarea în zona centrală. În parcarea de la Hotel Central avem un număr de înmatriculare TM65MAI, cu un semn distinctiv pe el. E o legitimație IPA, dar și un autocolant necompletat de la o amendă, astfel încât angajații SDM, care verifică dacă acest autoturism are validată parcarea pe zona centrală, să vadă că există semnul distinctiv și îl lasă în pace, pentru că văd că este vorba de cineva de-al lor (…) Am găsit un alt cetățean care a fost sancționat, însă șmecherii din primărie se acoperă între ei. Am găsit și un microbuz al Horticultura, care și-a pus ostentativ o hârtie cu numele societății. Nu a fost sancționat și sunt convins că nici nu a achitat taxa de parcare. Am mai găsit o mașină cu un autocolant necompletat și o insignă de poliție”, spune Brâncovan. El susține că în parcarea inteligentă de la Modex se întâmplă la fel.

Îl convingem pe primar să oprească astfel de practici ale subordonaților sau o să se schimbe doar semnele în baza cărora smecherii sunt recunoscuți și protejați?

Posted by on Friday, September 15, 2017

Cristi Brâncovan a vrut să afle de la Timpark dacă șoferii „însemnați” au plătit pentru parcare, dar… stupoare! I s-a spus că degeaba precizează care este numărul de înmatriculare, pentru că, dacă șoferul a plătit prin SMS, el este căutat după numărul de telefon! Conform aceleiași surse, posesorului BMW-ului cu insignă de membru al Asociației Internațională a Polițiștilor și colant pe bord este chiar… un polițist local! „I-am văzut de la distanță pe cei de la Timpark, au controlat parcările respective, însă până am ajuns la ei deja și-au dat vestele reflectorizante jos și au plecat spre casă, că doar era deja ora 15,20, era vineri, iar ei lucrează la stat. Dar am verificat mai apoi parcările, iar unii au fost amendați, iar cei cu autocolante nu au fost sancționați (…) Îl convingem pe primar să oprească astfel de practici ale subordonaților sau o să se schimbe doar semnele în baza cărora șmecherii sunt recunoscuți și protejați?”, a mai spus Brâncovan.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Secureanu a spus: (septembrie 16th, 2017 at 16:13 )

Ce poti sa ceri de la angajatii administratiei locale? La fel ca angajarea lor (sistemul PCR), majoritatea consiglierilor nu au auzit cod etic, bun simt sau de respectarea legilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.