Romanii se supara pe vecini din cauza galagiei sau a mirosului de prajeala

Cel mai mult pe români îi supără la vecini zgomotele de tot felul din apartamentele din bloc sau dacă doamna de vizavi face sarmale sau prăjește șnițele. Totuși, nu fumul de la grătare e în topul supărărilor, ci gălăgia făcută de copii, radioul dat la maximum sau animalele de companie.

Un studiu realizat de cei de la E.ON arată că situaţia nu este una specială pentru România, ci e una generală la nivel european. Conform studiului, jumătate dintre europeni se ceartă în mod voit şi des cu vecinii lor. Pe primul loc, indiferent de ce țară europeană vorbim, se află zgomotul produs de copii, petrecerile sau de muzica dată la maximum. 42%, practic aproape jumătate dintre germani, s-au certat cel puţin o dată cu vecinii lor din acest motiv. De asemenea, din perspectiva europenilor, tot o medie de 42 de procente consideră că zgomotul este motivul numărul unu al disputelor. 14% dintre cei chestionaţi plasează la mare distanţă, pe locul doi, vecinii curioşi şi nepoftiţi, în timp ce locul trei revine animalelor de companie, percepute ca fiind deranjante. Certurile sunt mai degrabă cauzate de blocarea accesului la locurile de parcare, de zgomotul motoarele automobilelor lăsate pornite sau de mirosurile neplăcute. Cei mai predispuşi să se înfurie, conform răspunsurilor acordate chiar de ei, sunt turcii (75%), urmaţi de români (73%) şi de cehi (72%). Cei mai calmi în relaţia cu cei din apartamentele din acelaşi bloc sunt cei din Germania, Marea Britanie, Ungaria şi Suedia, unde o treime dintre respondenţii chestionaţi nu s-au simţit niciodată deranjaţi de vecinii lor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea PNL a votat în ședința de la ora 17.00 să respecte deciziile anterioare de a nu mai negocia o coaliţie guvernamentală cu PSD, dacă acest partid va participa la dărâmarea Guvernului Bolojan. Votul din Biroul Politic Național (BPN) a fost 34 pentru, 10 abțineri şi niciunul împotrivă. Rezoluția a fost propusă de Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea PNL, vot masiv împotriva unei coaliţii cu PSD. Update. PNL anunţă că intră în opoziţie
Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final
Reunit în această seară, Comitetul politic a USR a confirmat decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. De asemenea, USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privința pașilor următori. Comitetul politic USR, reunește 160 de lideri ai partidului, iar deciziile au fost luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR va propune Partidului Naţional Liberal un acord politic în privința pașilor următori
Președintele Nicușor Dan a declarat, în urma căderii Guvernului Bolojan, că viitorul executiv va fi pro-occidental. De asemenea, şeful statului a refuzat clar ideea alegerilor anticipate. În urma căderii Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a susținut, în această seară, o scurtă declaraţie la Palatul Cotroceni. “Guvernul a fost demis azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan: “Subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”
La ora 17.00, PNL are o şedință în cadrul căreia se va decide linia partidului după căderea Guvernului Bolojan. Până atunci, Cătălin Predoi, cel vehiculat ca viitor premier, a furat startul, afirmând că vrea continurea guvernării alături de PSD. El a fost contrazis imediat de Dan Motreanu. PNL a luta pănă acum două dcecizii potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe lupta pentru putere în PNL. Cătălin Predoiu vrea cu PSD, Dan Motreanu îl contrazice
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan a trecut în plenul Parlamentului cu 281 de voturi. Prin urmare Guvernul condus de Ilie Bolojan este demis oficial. Moţiunea de cenzură intitulată “STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!” a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Bolojan a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu un scor covârşitor
În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.