Baiatu’ Morgana are ghete?

Timișoara lui Robu*. Capitala Banatului are de toate, dar nu are bazin de înot olimpic, n-are un stadion modern și n-are o sală polivalentă prin care să rivalizăm cu Clujul. Edilul liberal a zis „stați așa!”. A luat o placă de polistiren, a mai luat niște arhitecți zglobii și a făcut un campus sportiv în miniatură. Jumătate din treabă e făcută. Să-ți dorești ceva foarte tare e ca și cum ai avea deja acel lucru. Simți că trăiești citind în ziare ce vei avea la un moment dat. Nu se știe când, dar important este că cineva acolo sus n-a uitat că realizarea acelui obiectiv este așteptată de tine atât de mult, fie și în varianta de polistiren. Stadionul modern urma să se înalțe lângă actualul „Dan Păltinișanu”, iar sala polivalentă, lângă arena modernă. Când a văzut că nu-și poate pune polistirenul pe terenul din Zona Soarelui fără să convingă niște proprietari privați să-i vândă niște ruine, primarul Robu a anunțat că-și poate muta oricând, dacă vrea, campusul de polistiren în zona Torontalului, fără dărâmarea actualei arene. Că acolo are 93 hectare de teren și zona s-ar preta pentru așa ceva. Nici nu-l pot contrazice. E mai aproape de autostradă, mai aproape de aeroport și… mai aproape de Arad, prietenii știu de ce.

Timișoara lui Dobra**. Timișoara lui Dobra semăna mai mult cu Girocul, dar, în afara câtorva calcule defectuoase de organizare rutieră, nu se putea spune că o sală polivalentă construită din banii guvernului la Giroc nu ar fi fost percepută ca sala polivalentă a Timișoarei. Mulți oameni cu bani locuiesc în Giroc și își amintesc de asta doar când merg să-l voteze pe baronașul Toma și nu pe Robu, la Timișoara. În rest, zic că sunt timișoreni. Nici pe locația Giroc nu era terenul liber complet de sarcini, dar acolo părea o misiune mai simplă pentru CJ Timiș să dărâme ceva ce era odată în patrimoniul armatei. Timișoara lui Dobra ar trebui să aibă și stadion modern. Să vă povestesc ceva petrecut zilele trecute. Când au venit emisarii proprietarilor drepturilor TV pentru liga întâi, ceva maltezi parcă, ni s-a pus în vedere să mutăm de la tribuna a doua la tribuna întâi postul de televizare. Nu știu dacă exact în loja primarului Robu, dar pe aproape. Internetul, ceva de lucru la băncile de rezerve și stadionul aproape corespundea cerințelor celor ce au dat banul la Ligă pentru drepturile TV. A venit Dobra la stadion să vorbească cu cei care impuneau noile condiții. Știți ce le-a zis? Conform unor surse din cadrul clubului, Dobra a dat-o semeț de sub curea, că nu mai merită să bage consiliul județean atâția bani în modernizările solicitate, logic la urma urmelor, căci la anul oricum stadionul va fi dărâmat și va fi ridicat altul, pe aceeași poziție, unul mai trainic și mai frumos. Să vezi, maltezii l-au crezut și nu mai insistă cu modificările.

Timișoara lui Dragnea***. Timișoara lui Dragnea e ca și Piteștiul lui Dragnea, ca Vasluiul lui Dragnea, ca Maramureșul lui Dragnea și ca România lui Dragnea. În aceste entități administrative nu se va întâmpla nimic investițional până ce partidul de guvernământ (PSD) nu va plăti salariile parlamentarilor, ale militarilor, salariile mărite bugetarilor, pensiile speciale și cele normale. Oricât le-ar promite Dobra maltezilor stadion nou la Timișoara, oricât le-ar promite timișorenilor sală polivalentă la Giroc, nimic nu se va întâmpla, oameni buni. Cum nimic nu se va întâmpla nici în cealaltă Timișoară, lui Robu, cu bani de la centru, stați liniștiți, oricât laudă edilul liberal la ctitorul de Teleorman, doar-doar i se face milă de Timișoara. Nici lângă „Dan Păltinișanu”, nici pe Torontalului, să ne intre bine-n cap lucrurile astea.

Timișoara reală. Timișoara reală din punct de vedere sportiv stă cam așa: ACS Poli – Sepsi Sfântu Gheorghe, vreo 3.000 de spectatori. ACS Poli – Universitatea Craiova, vreo 6.000 de spectatori. La rugby se joacă pentru Radu Țoancă și încă câțiva, iar baschetul și handbalul municipal au golit „Constantin Jude”. Ripensia se risipește în Ciarda, în loc să joace pe Electrica măcar, iar ASU Politehnica – Dunărea Călărași adună hai 1.500 de druckeri, cu tot cu „băieții în ghete”. Și n-am înțeles de ce Mera și Poparadu de la ASU Politehnica sunt numai ei „băieți” și numai ei sunt „în ghete”, dar asta este o altă discuție.

Legendă: * Nicolae Robu – primarul Timișoarei, președintele PNL Timiș; ** Călin Dobra – președintele Consiliului Județean Timiș, președintele PSD Timiș; *** Liviu Dragnea – președintele Camerei Deputaților, președintele PSD, președintele FCM Alexandria, președintele Curții Constituționale, al Înaltei Curți, președintele Dunării de Jos și ce-o mai vrea el când vrea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (octombrie 4th, 2017 at 12:36 )

Sasule, Timisoara nu este a lui robu, dobra, dragnea sau nu mai stiu ce alti maimutoi. Orasul este al celor care il locuiesc si care au cerinte mai mari decit in alte zone in multe domenii, inclusiv in cel sportiv.

Digilistul a spus: (octombrie 4th, 2017 at 15:57 )

Maestre cronicar,cu respect va atrag atentia ca ati omis un minuscul amanunt:Robu nu a fost PRIM MINISTRU! Oricata ura ati aduna impotriva lui ca persoana,sau ca Primar, asta e un adevar care in zadar il omiteti,il uitati,il ascundeti! El exista!

Pitagora de pe Bega a spus: (octombrie 4th, 2017 at 16:00 )

La ASU Politehnica- Calaradi au fost 15.000 si nu 1.500! Se pare ca nu le aveti cu numaratoarea!

Folică a spus: (octombrie 4th, 2017 at 18:18 )

După toată lupta mea cu jefuitorii Patrimoniului și Bugetului Primăriei Timișoara Aventurile Primarului von Münchhausen. Stau și mă întreb dacă cei care i-au mai acordat încă un mandat au fost conștienți?

sam a spus: (octombrie 5th, 2017 at 20:06 )

di sasu a pus cate 1000 de spectatori in plus la fiecare meci

Jaga a spus: (octombrie 6th, 2017 at 10:16 )

Dobra e o hahalera, presedinte pe banii lui tacsu. E rusinea fotbalului timisorean!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.