A fost și sclipici, au fost și paiete, mult negru, mult alb. Muzică decentă și piese despre care n-aveai cum să nu te întrebi ce caută acolo. A fost a doua semifinală națională a Eurovision România, câștigată de una din cele trei piese cântate în română. Și-a fost dovada că Timișoara are nevoie de o sală polivalentă de-adevăratelea.
Semifinala a doua a Eurovision România a avut loc duminică seară, în Sala 2 a Teatrului Național Timișoara. A fost, în principal, un show TV, pentru că dimensiunile vechiului manej transformat în sală extramultifuncțională nu permit un public numeros. S-a muncit mult pentru el și, din punct de vedere tehnic, a fost ce trebuie. Publicul, ales pe sprânceană și doar cu invitație, a fost de toate felurile. Unii s-au îmbrăcat ca de seară, alții au ales blugii și tenișii și… cam așa a fost și pe scenă. Au fost 12 artiști, iar spectacolul a fost deschis de piesa „Te voi chema” a trupei Pragu’ de Sus, cunoscută de timișorenii care preferă concertele folk. Au urmat Miruna Diaconescu – Run for you, Mihai – Heaven, Othello – Noi suntem pădure, Alessandro Dănescu – Breaking up, Jessie Baneș – Lightning strikes, Romeo Zaharia – Maybe this time, Rafael&Andy – We are one, Serena – Safari, Endless feat.Maria Grosu – Thinking about you, Meriem – End the battle și Jukebox feat. Bella Santiago – Auzi cum bate.
Piesele au fost de toate felurile, iar viziunile artistice au fost și ele extrem de diferite. Oricum, e cert că artiștilor români încă le plac paietele, sclipiciul și penele, iar „rețeta” include, de multe ori, dansatoare cu multă piele la vedere sau juni în cămăși descheiate, să se vadă „pătrățelele”. Am avut și „vitralii” în décor, dar și fulgere, iar ținutele de scenă au fost majoritar în alb și negru. Unii au falsat cu grație, alții mai puțin, dar toți au primit cuvinte frumoase – și pe alocuri formale – din partea juriului format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă. Până la anunțarea notelor, date exclusiv de jurați, nu și de public, ca la finală, telespectatorii și cei aproximativ 130 de oameni aflați în sală au avut parte de trei piese Cargo, din care una în primă audiție, de un minirecital al Laviniei Răducanu și de o reîntâlnire cu Neda Ukraden. Artista născută în Croația, mare star în Iugoslavia, are acum 67 de ani, pe care nu-i arată defel. Nostalgicii au putut fredona alături de ea hitul „Zora je”, nelipsit de la petrecerile de acum niște ani prin vestul României.
S-a trecut apoi la împărțitul punctelor și la adunările de rigoare, pentru desemnarea primilor trei concurenți care „prind” finala națională de pe 25 februarie. Pe locul al treilea, cu 39 puncte, a fost Mihai Trăistariu, pe doi, cu 40 de puncte, au venit Rafael&Andy, iar pe primul loc, cu 58 de puncte, primind punctaj maxim de la 4 din cei 5 membri ai juriului, au fost Jukebox & Bella Santiago. E o poveste întreagă care-i leagă pe cei trei artiști. Rafael a fondat, acum 20 de ani, trupa… Jukebox,, iar actualul solist al acesteia, Alex Vasilache, a decis să renunțe la Medicină, în favoarea muzicii, la îndemnul lui…Mihai Trăistariu.
„Această piesă ne-am dorit să fie ca un imn și chiar ne-am bucurat că unul dintre membrii juriului a simțit asta. Un imn al iubirii și al reintegrării noastre ca oameni și ca nație. În ultimii 20 de ani cel puțin, sesizăm această dezbinare și această împrăștiere a noastră ca esență, ca suflet de român. Pe mine mă doare chestia asta (…) În 1998, alături de cei doi chitariști ai trupei Jukebox, am fondat acest proiect, care se numea Atlantic Blue inițial. Ulterior, eu am plecat într-o carieră solo, am mers la festivalurile Mamaia, Callatis, am vrut să fac mult mai mult atunci, mi se părea că nu se face suficient. Este o bucurie extraordinară să ne întâlnim după 20 de ani pe aceeași scenă. Rockul nu va muri niciodată și trebuie să fie mai multe personaje care să ridice acest steag al unității. Muzica rock a ținut această coloană vertebrală a muzicii românești în ultimii 40 de ani. Sperăm din toată inima să avem susținerea marilor trupe rock și a celor tineri. Nu pot să spun că ne așteptam să ajungem în finală, ne-am dorit enorm, dar să spun că ne așteptam mi se pare un pic infatuat”, a spus, la final, Rafael, fost călugăr, actual rocker și practicant de karate.
Jukebox, o trupă pe care românii au cunscut-o datorită intervențiilor muzicale de la Cronica Cârcotașilor, este la cea de-a treia participare la Eurovision. E prima alături de exotica Bella, o filipineză dovadă clară a vorbei cu „esențele tari vin în sticle mici”. „Cântăm cu Bella pentru că, la momentul respectiv, adică anul trecut, noi am trecut prin niște schimbări de componență. Pe o parte din colegii noștri îi veți putea vedea într-o altă semifinală, sunt cei de la Humans. Căutam colegi noi și cei de la Cat Music ne-au spus «De ce nu încercați cu Bella Santiago?». Nu știam atunci de Bella Santiago, pentru că televizorul meu nu funcționa de niște ani, am căutat repede pe net și am zis că e prea frumoasă (râde – n.r.). După care a venit la sala de repetiție și ne-am dat seama că este un profesionist desăvârșit și că are o abordare a meseriei ei care ar putea să fie un exemplu pentru mulți artiști”, spune Alex. „Auzi cum bate” a fost una din cele trei piese în limba română din acest concurs. Răspunsul la întrebarea „de ce cântaț în română?” a venit de la Bella, care stă de numai un an în România, unde a venit pentru că s-a îndrăgostit. „Cântăm în limba română pentru că reprezentăm România. Am văzut finala de la Eurovision și am văzut că a câștigat un artist din Portugalia, care a cântat în portugheză. Mă întreb de ce oamenii vor să cânte în engleză, pentru că limba română este foarte frumoasă. Mie îmi place foarte mult. Când am auzit-o prima dată, am spus că vreau s-o învăț, dar mi s-a spus că este foarte grea, nu se poate. Mă simt foarte motivată să învăț limba română. Sunt în România de un an. Am cumpărat un manual de învățare a limbii române și învăț singură acasă”, a spus frumoasa filipineză.
A fost frumos și festivalier, așa cum era de așteptat pentru un astfel de concurs. S-a muncit mult pentru ca lucrurile să iasă bine și au cam ieșit. A fost însă o dovadă în plus că Timișoara are nevoie de o sală polivalentă de-adevăratelea. Pentru că, la actuala infrastructură a orașului care va fi Capitala Europeană a Culturii în 2021, nu există un loc în care să poată fi ținute evenimente de anvergură.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3785″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Comentarii prin facebook